Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 noiembrie 2017
Declarații politice · adoptat
Constantin Codreanu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!
Declarația mea politică de astăzi are următorul titlu: „Ucrainenii din România, solidari cu românii din Ucraina”. Potrivit rezultatelor ultimului recensământ al populației, din anul 2011, în România locuiau 50.920 de persoane de etnie ucraineană, care s-au autoidentificat cu diverse etnonime: ucraineni, haholi și huțuli.
Minoritatea ucraineană este dispersată geografic, cea mai mare concentrație, de 30.786 de persoane, fiind în județul Maramureș. Ucrainenii dețin majoritatea în 12 localități rurale din România.
Prin comparație, minoritatea națională română din Ucraina, autohtonă și distribuită compact, este de opt ori mai numeroasă, ajungând la 409.000 de persoane.
Am luat act cu multă bucurie de faptul că vineri, 17 noiembrie, primarii din șapte comune cu populație ucraineană din județul Maramureș, și anume: Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova, Bistra, Rona de Sus, Bocicoiu Mare și Râmeți, precum și consilierii județeni de etnie ucraineană, Ion Beuca și Nicolae Mușulec, au adresat o scrisoare oficială Ambasadei Ucrainei în România, prin care își exprimă solidaritatea cu minoritatea națională română din Ucraina și cer modificarea art. 7 al noii Legi a educației din Ucraina, care tinde să substituie limba română cu cea ucraineană în învățământul gimnazial, liceal și universitar. Scrisoarea a fost prezentată plenului Consiliului Județean Maramureș.
În scrisoare se arată că, „potrivit art. 13 alin. (5) din Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între Ucraina și România, cu referire expresă la minoritățile ucraineană și română din cele două țări, s-a statuat că părțile contractante reafirmă că persoanele sus-menționate au dreptul să fie instruite în limba lor maternă într-un număr necesar de școli și instituții de stat pentru învățământ și specializare, situate ținând seama de răspândirea geografică a minorităților respective”.
Referindu-se la art. 7 al Legii educației din Ucraina, consilierul județean Nicolae Mișulec a subliniat: „Sperăm că Ucraina va modifica această lege prin care intră copii români și ies ucraineni. Așa nu se poate”.
„România respectă dreptul cetățenilor români de naționalitate ucraineană de a fi instruiți în limba ucraineană la nivel liceal”, „România a fost primul stat membru al Uniunii Europene care a ratificat acordul de asociere Uniunea Europeană–Ucraina și suntem convinși că va susține în continuare parcursul european al Ucrainei, proces ce trebuie să includă asigurarea unei protecții adecvate a identității lingvistice, culturale și religioase a etnicilor români din Ucraina”, a arătat consilierul Ion Beuca.
Prin această atitudine și cerere oficială adresată Kievului, concetățenii noștri de etnie ucraineană ne oferă un exemplu de demnitate și onestitate, dar și de solidaritate exemplară cu frații români din Ucraina. Reținem cu prețuire gestul de omenie și bun-simț al fruntașilor comunității ucrainene din România.