Vasile Popeangă

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică se intitulează: „Ce se preferă: recunoștința oamenilor sau pedeapsa lor?”.

De o bună perioadă vedem la televizor cum au fost deturnate sute de milioane de euro de la scopul lor pentru a umfla buzunarele unora care s-au lipit de diverși oameni politici, aflați temporar la putere, dar care credeau că or să fie eterni la butoane, iar de avantajele jafului au beneficiat și oamenii politici.

Tot la televizor vedem cum medici români fac eforturi disperate ca să salveze de la moarte pacienți de toate vârstele, care nu au altă vină decât că au avut parte de ghinion. Nu mai departe de zilele trecute, o astfel de echipă de medici, de la o clinică din Sibiu, a salvat de la moarte un bebeluș printr-o operație în premieră în România. Este vorba despre o fetiță de numai o lună care s-a născut cu probleme grave la inimă. Acum însă poate duce o viață normală. Fetița s-a născut cu o malformație cardiacă extrem de gravă. Inima ei nu primea suficient sânge, așa că medicii au decis să o opereze de urgență, în ciuda faptului că are doar patru săptămâni de viață. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă medicii care au operat-o pe micuța româncuță ar fi plecat din țară, așa cum au fost împinși ani și ani de zile? Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi nimerit la un spital din cele închise? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost aparatura care a permis această operație? Ar fi trebuit ca micuța să se opereze într-un spital din străinătate, în cel mai bun caz, dacă nu care cumva lipsa posibilităților materiale și nepăsarea sistemului ar fi lăsat-o să se stingă la câteva săptămâni de la naștere.

Ce nu se prea înțelege de către unii diriguitori ai unor domenii importante: rezolvarea în străinătate a problemelor din țară costă mult mai mult decât ar trebui. Nu arar se întâmplă ca, de exemplu, o operație la o clinică din străinătate să coste cât ar costa operația în România, plus achiziția aparaturii necesare pentru intervenția chirurgicală, aparatură care ar rămâne în dotarea spitalului și pentru alte intervenții ulterioare. Gândiți-vă că nu există multe spitale de top construite în Europa care să coste cu mult peste 100 de milioane de euro, iar această sumă, în România, era doar ce mai rămânea net dintr-o tranzacție dubioasă a unui singur ins cercetat acum de organele de anchetă. Gândiți-vă că, dacă toți banii jefuiți de cei care acum sunt anchetați ar fi mers numai în sănătate, am fi putut spune acum că am rezolvat problema dotării spitalelor din țară. Cu miliarde și miliarde de euro nu ar mai fi fost nevoie să plece românii din țară pentru a se trata în străinătate. Căci medici avem pe care îi râvnesc multe alte țări, dar, neavând condiții în România, nu îi putem folosi la întreaga lor capacitate, iar perdantul este unul singur: bolnavul român.

Iată cum jaful care să-i îmbogățească doar pe câțiva omoară sute de oameni necăjiți, care și-au pierdut sănătatea. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple vreodată. Oricum se observă că, mai devreme ori mai târziu, „tunurile” se lasă cu cătușe pentru doritori.