Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircea Lubanovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică din dimineața aceasta am intitulat-o „Propunerea de modificare a Constituției, între amatorism și lupta politică”.
## Onorat prezidiu,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Prin declarația de astăzi doresc să condamn public modul superficial și improvizat în care proiectul de modificare a Constituției a fost realizat. Aș putea spune că varianta propusă de USL a fost realizată strict pentru a limita puterile unui om politic aflat în prezent în funcția de Președinte al țării, ignorând cu desăvârșire dezideratul unui stat modern, capabil să asigure o bună guvernare.
Este ridicol ca echipa de „profesioniști” ce a conceput textul fundamental al democrației noastre să creeze o variantă ce are nevoie de modificarea a 89 de amendamente din cele 128 propuse! Să mai adaug că, dintre acestea, 26 de prevederi au fost declarate neconstituționale? Mai grav decât atât, unii reprezentanți ai puterii încearcă să ne asigure din răsputeri că propunerile neconstituționale vor fi eliminate, în condițiile în care respectarea deciziei Curții Constituționale reprezintă un act de normalitate democratică, ce nu are nevoie de promisiuni politice!
Ca și cum toate acestea nu ar fi fost suficiente, varianta USL-istă de revizuire a Constituției face abstracție de
referendumul din 2009 privind trecerea la un parlament unicameral, limitat la 300 de membri. Am ajuns astfel în situația contrară spiritului democrației în care un act direct de exprimare a voinței cetățenilor este anulat de reprezentanții politici doar pentru că nu le răspunde intereselor! Sau actuala putere intenționează respectarea rezultatelor referendumului printr-o altă modificare a Constituției?
Din nefericire, aceste opțiuni ale majorității parlamentare nu fac decât să accentueze neîncrederea românilor în politicieni și în instituțiile statului, în condițiile în care aceasta înregistra oricum cote alarmant de ridicate, iar scepticismul și suspiciunile cetățenilor la adresa Parlamentului nu vor putea fi remediate atât timp cât Uniunea Social-Liberală nu respectă decizia românilor!
## Stimați colegi,
Noua Constituție nu trebuie să fie rezultatul negocierilor și al jocului politic, ci trebuie să răspundă principiilor europene în care democrația asigură buna guvernare și creează un mediu liber pentru dezvoltarea cetățenilor săi. Dacă vedeți în acest proiect un nou prilej de rezolvare a unor conflicte personale, atunci șansele de îndeplinire a obiectivelor democratice sunt minime. Consider că revizuirea Constituției nu trebuie să reprezinte un compromis politic, așa cum ne transmit reprezentanții majorității parlamentare, ci baza statului modern spre care tindem.
Constat cu amărăciune că actuala variantă nu arată decât lipsa de viziune și gândire pe termen lung a actualei puteri. Suntem în fața unui proiect propus de partide care cred că vor guverna etern, iar Constituția nu ar trebui decât să le securizeze pozițiile politice.