Emilian Valentin Frâncu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația mea politică de astăzi se numește „Noul ministru trebuie să continue reforma justiției și lupta împotriva corupției.”

Încheierea crizei datorate neînțelegerilor dintre Guvern și Președinție în ceea ce privește numirea unui titular la Ministerul Justiției nu poate decât să ne bucure.

În fața poziției permanent obstrucționiste, manifestate în ultimele luni de președintele Traian Băsescu, înțelepciunea premierului Tăriceanu și-a spus cuvântul, iar soluția găsită de el reprezintă cea mai bună variantă posibilă, în condițiile în care încăpățânarea negativistă a lui Băsescu risca să aducă grave prejudicii reformei și, mai ales, să impieteze asupra soluționării anumitor avertismente transmise României din partea Uniunii Europene.

Încă de luna trecută, atât dinspre Bruxelles, cât și dinspre alte capitale europene, au început să ne vină semnale de îngrijorare în ceea ce privește capacitatea țării noastre de a ține pasul cu foaia de parcurs pe care ne-am asumat-o în domeniul justiției, încă dinainte de momentul aderării la Uniunea Europeană. Aceste temeri nu sunt de natură să creeze panică, dar nici nu trebuie ignorate, cu atât mai mult cu cât au apărut și anumite poziții dure, mergând spre o interpretare excesivă a realității, exprimate mai ales din partea unor oficialități de la Berlin. În niciun caz nu putem vorbi despre faptul că „nu se constată progrese în domeniul justiției din România” sau că „există posibilitatea activării clauzei de salvgardare, prin care sentințele românești nu ar mai fi recunoscute în Uniunea Europeană”, după cum s-a exprimat parlamentarul german Gunther Krichbaum. Însă tind să fiu de acord cu el atunci când spune că „România nu ar trebui să-și diminueze prestigiul de stat membru”, înțelegând prin aceasta că, într-adevăr, există o listă de probleme și că fiecărei întrebări din această listă trebuie să i se dea un răspuns concret, acceptabil partenerilor noștri europeni.

Iată de ce, odată încheiată perioada interimatului la Ministerul Justiției, în fața noului ministru stau două sarcini fundamentale: continuarea reformelor instituționale (cu sprijinul specialiștilor în domeniu pe care Domnia Sa deja îi are la dispoziție) și lupta împotriva corupției.

Acest ultim aspect este în mare suferință, cu toate că el ar fi cel mai în măsură să demonstreze că justiția din România se află pe drumul cel bun.

Mai multe dosare finalizate așa cum trebuie de procurori, mai puține dosare returnate Parchetului pe motiv de nerespectare a procedurilor, iată cum ar putea crește numărul condamnărilor definitive în acele dosare grele de corupție, ai căror protagoniști nu doar că scapă basma curată, dar ne mai și creează o percepție negativă la Bruxelles și în alte capitale ale Europei.

Mulțumesc.