Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 septembrie 2009
other
Doina Silistru
Probleme organizatorice: intervenție a domnului senator Puiu Hașotti
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică se intitulează „Unitatea protejată – o soluție pentru regenerarea economică și socială”.
Stimați colegi,
Este criză financiară, cu toții suntem siguri de asta, iar întrebarea care îi frământă pe toți – fie conducători de autorități și instituții publice, persoane juridice, publice sau private, fie administratori de companii – este cum să susținem valoarea veniturilor la un nivel suficient pentru a putea rezista crizei.
Răspuns: prin diminuarea cheltuielilor neproductive. Dar diminuarea cheltuielilor am făcut-o cu toții, am scăzut sau am renunțat cu toții la tot ceea ce nu este, în mod obligatoriu, necesar. Este suficient?
S-ar putea diminua și impozitele către stat? Da.
Ești conducătorul unei autorități, instituții publice sau administrator al unei companii cu peste 50 de angajați și ești interesat de soluții de minimizare a cheltuielilor? Cred că există soluții.
Conform legislației în vigoare, lucrând cu o unitate protejată, salvezi banii care trebuie plătiți lunar ca impozite și taxe către stat, care se pot folosi în alte scopuri.
Art. 78 alin. (2) și (3) din Legea nr. 448/2006, republicată, impune autorităților și instituțiilor publice, persoanelor juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați sau pot opta să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe țară, înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, sau să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
În România, în prezent, există 367 de unități protejate. Unitățile protejate pot fi înființate și autorizate de către persoanele fizice sau juridice, de drept public sau privat și funcționează în baza mai multor acte normative privind funcționarea unei întreprinderi sociale tip unitate protejată, și anume:
– Legea nr. 448/2006, republicată;
- Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 – Normele
- metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2008 de modificare a Legii nr. 448/2006;
– Ordinul ANPH nr. 590/2008 cu privire la aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 78 din Legea nr. 448/2006;
– Legea nr. 207/2009. Beneficiile de ordin fiscal obținute de unitățile protejate autorizate potrivit legii sunt următoarele:
– scutirea de plată a taxelor de autorizare la înființare și de reautorizare;
– scutirea de plată a impozitului pe profit, cu condiția ca cel puțin 75% din fondul obținut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații și/sau amenajarea locurilor de muncă protejate.