Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
other · respins
Vasile Popeangă
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică se intitulează „La Cotroceni se poate trăi doar cu aer!”.
Pe vremuri de criză năprasnică, atunci când țara colcăie în sărăcie, când marea majoritate a românilor abia își mai duc traiul de pe o zi pe alta, drămuind puținii bani care le-au mai rămas pentru achitarea facturilor, taxelor, impozitelor și poate pentru mâncare și medicamente, ce poate „da” mai bine în ochii norodului decât... da, ați ghicit! – măsurile populiste.
Așa a gândit-o, cu siguranță, și Președintele ales al României, într-un mod mai mult sau mai puțin veridic, atunci când a luat decizia de a-și dona salariul într-un fond de solidaritate. Însă ce nu a reușit să afle Traian Băsescu și gașca pedelistă este că românii sunt sătui până peste cap de măsuri cinice, demagogico-populiste de genul celor inventate de „El lider maximo” de România și, implicit, ale Guvernului Boc, menite doar să „dea bine” la public.
Mai mult decât atât, românii au început să își facă griji cu ce va mai trăi familia prezidențială, atâta timp cât prima doamnă nu are o sursă de venit, iar președintele s-a hotărât să își doneze leafa în semn de solidaritate cu ei. Nu cumva aici își fac apariția „banii negri pentru zile albe”, obținuți din afacerile necurate ale celor din PDL? Nu cumva aici își fac apariția și „sponsorizări” provenite de la clientelismul politic al PDL-ului, de care, deși nu-i place să recunoască, nici președintele nu este străin, bani ai statului furați prin diferite trucuri, licitații, contracte de milioane de euro păguboase pentru stat, câștigate pe nedrept de unele firme portocalii și care, cu siguranță, au finanțat și campania electorală a PDL-ului?
Evident, trocul ieftin, demagogic și populist aruncat pe piață de președinte „în semn de solidaritate” nu aduce decât a „praf în ochi”,... în ochii de prea multe ori înlăcrimați ai românilor.
Așadar, iată cum s-a gândit președintele Băsescu să scoată țara din criză, în lipsa unor măsuri concrete și eficiente de protecție socială.
Oamenii nu așteaptă mila prezidențială, care oricum nu acoperă nici cel mai mic procent din nevoile reale ale societății, ci își vor drepturile care li se cuvin cu adevărat, garantate prin Constituția României, drepturi ce le-au fost grav încălcate de guvernarea „Să trăiți bine”: drepturi salariale, dreptul la pensie, dreptul la protecție socială, dreptul la școală, dreptul la asistență medicală și chiar dreptul la viață și libertatea unui trai decent.
Domnule președinte Băsescu, nu credeți că ați mers prea departe? Opriți genocidul social, acum, în ceasul al 12-lea!
Și mai am o declarație, „Reforma foamei”, pe care o s-o depun la Secretariatul tehnic.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .