Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2013
Declarații politice · respins
Vasile Popeangă
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația mea politică se intitulează „Modificarea Constituției, un act de o stringentă necesitate”.
Tot mai multe sunt, în ultima perioadă, motivațiile care fac din ce în ce mai stringentă modificarea Legii fundamentale, pentru normalizarea vieții social-politice românești.
Această modificare va liniști chiar și spiritele neliniștite din afara granițelor. Ca de obicei, după ce vor vedea că zavera pe care au făcut-o n-a produs niciunul dintre efectele scontate, atât maghiarii de dincolo, cât și cei de dincoace de Tisa, fie ei camuflați în secui de conjunctură sau nu, se vor lăsa păgubași până la viitoarea ocazie. Așa a fost mereu, așa va fi și de această dată.
În plus, întrucât ochii întregii Europe vor fi ațintiți asupra noastră, chiar mai mult decât de obicei, vor avea posibilitatea să ia cunoștință din timp de prevederile noii Constituții și de faptul că poporul a decis dacă este de acord cu modificările aduse Legii fundamentale.
Când poporul vorbește, după ce ia cunoștință de rezultatul referendumului, conducerea politică a Europei tace, chiar dacă este din partea PPE. Vara trecută a fost ceva pe nepusă masă, iar primii care au reacționat, mai ales din cauza vacanței, au fost prietenii lui Băsescu aflați în funcțiilecheie ale Uniuni Europene. Dar și aceștia s-au prevalat de necunoașterea legislației României și de faptul că, vacanță fiind, nu prea se îndemnau să ia cunoștință de prevederile legilor românești, așa cum au făcut și cei de la Consiliul Superior al Magistraturii, care au tras de timp la numirea Monei Pivniceru ca ministru de justiție, timpul curgând în favoarea celui devenit guvernator din președinte.
De data aceasta, nu se va mai putea spune de către nimeni din Europa, indiferent cât de portocaliu este la haină, suflet sau minte, că nu cunoaște prevederile noii Constituții. În cel mai rău caz, vor încerca să denatureze interpretarea, sensul celor scrise în prima lege a țării, dar nici asta prea mult, căci sunt mult mai atenți la imaginea lor decât băsiștii noștri și nu vor risca să se compromită (mai ales că urmează alegerile pentru Parlamentul European și toate celelalte fotolii ce depind de acestea).
Un alt motiv important pentru care trebuie să avem cât mai repede în lucru noua Constituție este finalizarea bramburelii din justiție. Am lăsat justiția să fie independentă, fără ca ea să fie pregătită, fizic și psihic, pentru acest lucru. Am dat puteri de zei unora care nu știu ce să facă absolut deloc cu aceste puteri, folosindu-le în mod discreționar, dar nu am prevăzut și măsurile de contracarare a acestor situații în cazul în care sistemul se „virusează”.
Nu se mai poate să lăsăm populația să fie hăituită de procurori, să se imixtioneze oricine are interes în sistemul electoral, sub pretextul servirii și aplicării legii – o lege care a arătat cât de plină de lipsuri poate fi, întrucât a fost gândită pentru o aplicare cu bună-credință – sau să poată fi folosită ca sursă de presiune asupra politicienilor și judecătorilor care vor să repună normalitatea pe făgașul ei.