Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2019
Informare · Trimis la votul final
Dănuț Bica
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația politică pe care o voi prezenta astăzi se intitulează „După guvernarea PSD–ALDE România va rămâne doar cu datorii uriașe și prețuri dublate!”.
Stimate colege,
Stimați colegi,
În luna februarie, atunci când Guvernul a transmis Parlamentului, cu o întârziere premeditată de trei luni, Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019, atât noi, deputații și senatorii Partidului Național Liberal, cât și Președintele României, domnul Klaus Iohannis, am susținut că acesta este construit pe cifre în mare parte false, bazat pe bani care în realitate nu există, croit greșit, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Le-am solicitat atunci premierului și ministrului finanțelor publice să renunțe la a mai mistifica realitatea economică, pentru a nu supune țara unor riscuri ale căror consecințe vor fi foarte greu de contracarat. Degeaba! Sprijiniți orbește de majoritatea parlamentară PSD–ALDE, au mers înainte cu supremă aroganță.
Din păcate, săptămâna trecută, datele comunicate de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la execuția bugetară pentru primele patru luni ale anului au confirmat încă o dată dezechilibrele majore pe care le înregistrează bugetul național, realitatea dură a cifrelor dându-ne frisoane tuturor. Astfel, dacă veniturile la buget au crescut cu 11%, în mare parte ca efect al majorării prețurilor, cheltuielile au explodat, fiind mai mari cu aproape 16% decât în perioada similară a anului trecut. Efectul? Lipsesc de la buget peste 11 miliarde de lei, bani pe care Guvernul îi va obține prin împrumuturi cu dobânzi mai mari decât în perioada de criză economică. Este normal să ne temem pentru soarta țării atât timp cât în anii 2016 și 2017 bugetul înregistra, după primele patru luni, excedente semnificative, iar anul acesta a ajuns deja la un deficit istoric de peste 11,4 miliarde de lei, adică de 1,1% din PIB.
Cu o situație gravă se confruntă și bugetul asigurărilor sociale de stat, acolo unde Guvernul a mințit că va avea un excedent anual de 2,9 miliarde de lei, dar execuția bugetară ne arată deja un deficit de 1,8 miliarde de lei.
La capitolul cheltuielilor bugetare cea mai gravă situație este cea aferentă realizării investițiilor publice. De doi ani și jumătate guvernanții mint cu nerușinare, afirmând că vor acorda investițiilor banii necesari pentru a se construi drumuri moderne, rapide și sigure, spitale bine dotate și școli noi, iar în luna februarie declarau că 2019 va fi anul investițiilor. În condițiile în care la finalul anului trecut am constatat că 2018 a fost cel mai slab an pentru investiții din ultimii 15 ani, acum dezastrul este și mai mare, cifrele arătând că s-au cheltuit cu 300 de milioane de lei mai puțin decât în primele patru luni din anul precedent.
Foarte grav este faptul că toată incompetența managerială a Guvernului PSD–ALDE va fi plătită de noi toți. Pentru a-și acoperi lipsa de profesionalism, actualul Cabinet ne va îndatora numai anul acesta cu peste 70 de miliarde de lei. Guvernul se împrumută scump, deși 30 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile destinate României, stau necheltuite în sertarele Uniunii Europene. Mai mult decât atât, în 2019 vom plăti dobânzi de peste 15 miliarde de lei pentru datoriile acumulate, mai mult cu aproape 20% decât anul trecut. Numai cu banii din aceste dobânzi am fi putut construi cea mai mare parte a autostrăzilor pe care le așteptăm de 30 de ani.