Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Emil Marius Pașcan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,
Eu sunt uluit, văzând cu câtă destoinicie, cu câtă dăruire s-au înghesuit, legislativ, și guvernanții, și o parte a administrației publice locale să găsească o formulă, să stabilească un plafon generos pentru a susține sportul, în general. Și bine că este susținut.
Aș vrea să văd același devotament atunci când este vorba de acești copii, care reprezintă pepiniera intelectuală și a viitorului României, a viitorului său cerebral. Nu se întâmplă același lucru și ne punem problema dacă vor fi sau nu vor fi găsite fonduri. Fiindcă, în timp ce sportul este mai aproape de pâine și circ, acești copii merituoși, acești copii excepționali care aduc rezultate României nu mai sunt, se pare, o marfă de valoare, o marfă cu care România să se mândrească și să stimuleze tot ceea ce produce pentru viitorul acestei țări.
Și acest lucru ar trebui să ne îngrijoreze. Adică, dacă ne punem problema fondurilor pentru acești copii merituoși și raportăm la cât se alocă unor fotbaliști, de pildă, și cântăriți meritele, și ale unora, și ale celorlalți, cred că avem o problemă de logică.
De aceea, stimați colegi, sigur, susținem acest proiect. Și poate găsim și formula, prin similitudine, ca și la nivelul primăriilor, al consiliilor locale, județene să se impună un plafon pentru a se susține performanța, pentru a se investi în aceste elite, tinere elite viitoare ale României.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.