Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Pavel Horj
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
## Doamnelor și domnilor deputați,
În opinia Partidului Național Liberal, această lege reprezintă reabilitarea conceptului de strategie agricolă. Mi-aș permite chiar să supralicitez și să spun că va reprezenta o restructurare profundă a statului român, dar, cu tot respectul, nu în accepțiunea în care ne-a obișnuit domnul prim-ministru Boc, și nu am să intru în detaliu.
Aș vrea să vă spun că aproximativ un milion de hectare în acest moment sunt deținute de persoane a căror vârstă a depășit 70 de ani.
Pe de altă parte, potrivit statisticii, peste 3 milioane de hectare de teren agricol nu sunt introduse în circuitul productiv agricol. Noi considerăm că adoptarea acestei legi va reuși să rezolve aceste lucruri, mai ales că, încă de pe vremea fostului comisar pe agricultură Mariann Fischer Boel, una dintre cele mai importante vulnerabilități ale agriculturii românești era suprafața medie foarte mică a fermelor și inexistența asociațiilor de proprietari. Noi considerăm că adoptarea acestei legi va înlătura aceste vulnerabilități, iar pe termen mediu agricultura va deveni una dintre cele mai importante ramuri ale economiei românești.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota această lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.