Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2013
Informare · informare
Florin Costin Pâslaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor, Stimați colegi,
„Proiecte de succes ale Guvernului USL”.
Pierderile cauzate de neîncasarea TVA au crescut în numeroase țări ale Uniunii Europene, ajungând în total la 193 miliarde de euro, respectiv 1,5% din PIB-ul european, relevă un studiu realizat la comanda Comisiei Europene. Fraude, neplăți cauzate de criză, optimizare fiscală, deficiențe în sistemul de încasare, erori statistice: mai multe obiective s-ar fi aflat în Franța, dar și în restul Europei, la originea unei astfel de „găuri” în veniturile publice. Suma este considerabilă în aceste momente de penurie bugetară, taxa pe valoarea adăugată fiind unul dintre principalele venituri fiscale și un subiect extrem de sensibil pentru statele europene. Ca proporție, România, Grecia sau Letonia ar fi cele mai afectate de acest fenomen, însă și cele mai mari patru țări din Uniune – Germania, Franța, Marea Britanie și Italia – reprezintă împreună mai mult de jumătate din sumele neîncasate din TVA.
În opinia Comisiei Europene trebuie să existe o formă de încurajare a statelor membre, care să lupte împotriva fraudei, prin simplificarea fiscalității în ceea ce privește consumul.
Astfel, scăderea prețului la pâine și reducerea evaziunii fiscale în acest domeniu sunt două obiective extrem de importante pentru Guvernul actual al României.
Trebuie privit ca un proiect de succes, care poate fi extins și la alte produse alimentare și ca un mesaj extrem de pozitiv: dacă se va reuși cu această strategie, cum e TVA-ul, va exista și o scădere a prețurilor, iar ulterior și o scădere a evaziunii fiscale, înseamnă că una dintre strategiile importante ale Guvernului dă roade și trebuie să existe în continuare în acest sens.
România, o țară membră a Uniunii Europene, trăiește alături de alte țări membre momente dificile din punct de vedere financiar.
Cred că este momentul ca, după atâția ani de disensiuni politice, atunci când este vorba de interesul național, să avem o voce unică, să aducem la cunoștința opiniei publice internaționale și a factorilor de decizie europeni realizările României din ultimii ani, precum și faptul că, la nivel
instituțional, există voință politică, precum și realizări care ne îndreptățesc să fim parteneri egali cu celelalte țări membre. Florin Pâslaru, Galați.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.