Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 decembrie 2018
other · adoptat tacit
Cseke Attila Zoltan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori,
Evident, dacă într-un anumit domeniu sau altul avem probleme sau neajunsuri, nu putem să spunem că e vina numai a unui ministru sau a unui guvern sau a altuia, ci înseamnă că avem neajunsuri care se perpetuează pe mai multe mandate.
Grupul UDMR nu contestă că pe domeniul turismului nu am putea să fim mult mai buni. În mod evident, putem să fim mult mai buni și această țară poate să ofere mult mai mult în domeniul turismului.
Ceea ce însă ținem să salutăm este aplicarea acestor vouchere de vacanță, care au dat o accesibilitate și o acoperire pentru cei care beneficiază de aceste vouchere, pe de o parte. Și, în mod evident, în mod direct, au produs consecințe în economia care deservește domeniul turismului.
Susținem necesitatea implementării și a continuării implementării acestei măsuri de acordare a voucherelor de vacanță, având în vedere efectele extrem de pozitive pe care noi le-am văzut în acest domeniu.
Grupul parlamentar al UDMR va vota împotriva moțiunii simple.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.