Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 decembrie 2009
procedural · respins
Constantin Dumitru
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 21–26 decembrie a.c.
Discurs
## Stimați colegi,
Eu sunt pus într-o situație destul de dificilă. Aș fi de acord cu stimații noștri colegi, cu propunerea pe care au făcut-o, numai în condițiile în care veneau cu aceeași lecție cu care a venit reprezentantul Guvernului.
Nu știu, eu nu vreau să-l cred pe reprezentantul Guvernului, dar nici nu pot să spun că nu spune adevărul. Dumnealui a venit cu o lecție învățată, clară, cu cifre exacte, cu analize economice. Mă pune într-o situație dificilă, nu știu ce să votez.
Întotdeauna am tot discutat în cadrul Senatului că este bine, la propunerile legislative, să venim și cu analiza economică, să spunem de unde luăm acești bani. E bine pentru Comunitatea Europeană, dar, în același timp, este rău pentru cele 22 de milioane de români.
Nu știu, eu cred că inițiativa ar fi putut fi bună dacă și numai dacă veneați cu o analiză economică perfectă, măcar în final să fi știut: prețul de cost al energiei pe care eu, consumatorul simplu, îl plătesc crește cu atât, și atunci probabil că aveam o imagine serioasă și puteam să iau o decizie.
În aceste condiții, îmi pare rău, va trebui să votez împotrivă și sunt convins că și colegii mei din Grupul parlamentar al PD-L la fel vor face.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.