Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 februarie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor parlamentari,
Vă urez în primul rând la mulți ani și un an bun tuturor și o sesiune eficientă pentru dumneavoastră toți!
Doamnelor și domnilor deputați,
Poate că în al doisprezecelea ceas ne trezim și, așa cum rezultă din raportul Comisiei Europene, din sugestiile elegante pe care Comisia ni le face, ne trezim și venim în plenul Parlamentului și dezbatem una dintre cele mai importante legi pe care le așteaptă sectorul energetic din România. Este imperativul anului 2015 ca Strategia energetică a României să fie adoptată prin lege în Parlamentul României.
Ați văzut ce spune comisia. Lipsa unei predictibilități legislative, lipsa transparenței în luarea unor decizii, modul în care transferăm companiile de la un minister la altul, în funcție de anumite interese politice de moment, care nu au legătură cu interesul național și cu o strategie energetică, în interesul României și al românilor.
De aceea, vă rog, stimați colegi, să analizăm cu foarte mare atenție ceea s-a prezentat în acest raport, și mă adresez reprezentanților Guvernului, solicitându-le să vină de urgență în Parlamentul României cu Strategia energetică a României, pentru că, din păcate, în proiecția pe care prim-ministrul a făcut-o ieri de la această tribună nu s-a regăsit această prioritate a Guvernului.
Am văzut că-și propune modificarea Legii minelor, am văzut că-și propune un nou cadru fiscal privind redevențele la resurse minerale, dar nu am văzut că-și propune adoptarea unei noi strategii energetice a României.
Tot ceea ce ne solicită comisia trebuie să se regăsească în noua Strategie energetică a României, adoptată prin lege în Parlamentul României.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.