Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2015
Informare · respins
Dan Coriolan Simedru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Legea pe care o discutăm astăzi este o lege așteptată de cel puțin patru ani de către administrațiile publice locale, de către transportatori și de către autoritățile cu atribuții în
domeniu și este meritul Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, care a reușit să definitiveze, după mult timp, această lege care a stat, în mod inexplicabil, patru ani la sertar.
Este rezultatul consultărilor extinse pe care le-am avut cu toți factorii implicați. Nimeni nu a fost omis. Cu toții ne-am strâns la masa discuțiilor pentru a elabora o lege modernă, racordată la realitățile din domeniu și care să stabilească limitele competențelor în administrarea drumurilor și măsurile pentru creșterea siguranței rutiere și a disciplinei în utilizarea zonei drumurilor.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota acest act normativ, care reprezintă un punct zero în legislația în domeniu, o lege de căpătâi pentru tot ceea ce înseamnă cadru general al dezvoltării infrastructurii rutiere naționale la un nivel european.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.