Vasile Popeangă

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Nimeni nu este de neînlocuit”.

Poate că prima lecție din politică și din administrație pe care ar trebui să o învețe cineva care își dorește să urmeze aceste drumuri ar fi o veche vorbă care ne zice că „nimeni nu este de neînlocuit”.

În vremurile antice, atunci când un general se întorcea în glorie la Roma, era însoțit în timpul procesiunii pe străzile orașului de un sclav, a cărui îndatorire era să-i amintească faptul că triumful lui nu va dura veșnic: „ _memento mori”,_ îi șoptea sclavul generalului – „amintește-ți că vei muri”.

Din păcate, deși ne lăudăm că genetic suntem urmași ai Romei, nu ni s-a transmis, tot genetic, și această învățătură care ar trebui încrustată pe ușa oricărui potentat al zilei care trăiește pe banii statului, adică ai poporului român.

Ce vedem în ziua de astăzi? Că deși ne lăudăm cu civilizația și tehnologia secolului al XXI-lea, cu telefoane celulare, tablete, laptop-uri și mașini scumpe, am pierdut înțelepciunea Antichității.

De îndată ce ne vedem cățărați pe saunele puterii, uităm și de unde am plecat, și ce am promis, și că vom muri, și că nimeni nu este de neînlocuit. Ne agățăm cu mâinile și cu picioarele de scaunul care ne aduce dulcile avantaje ale puterii: bani, mașini, relații, secretare, amabilitate și invidia restului lumii.

Ce dăm în schimb? Cât mai puțin către deloc. Ne-am specializat nu în a găsi soluții să facem ceva, ci în a găsi scuze să nu facem.

Chiar dacă nu există acel șef inventat, el trebuie să fie țapul ispășitor pentru oamenii ce consideră că ei nu pot fi înlocuiți.

Dovadă că este așa, toți acei oameni care se consideră de neînlocuit vin cu căciula în mână în fiecare campanie de alegeri la electoratul pe care l-au mințit vreme de 4-5 ani ca să le mai dea încă un mandat, de parcă doar ei ar fi singurii ce pot fi parlamentari, primari, consilieri, miniștri sau alte funcții. Niciunuia dintre aceștia nu i-a trecut vreodată prin cap că, atunci când ai responsabilități într-un stat, trebuie să ai și

calea demisiei deschisă permanent. Bineînțeles, trebuie să ai onoare pentru asta. Dar, cum onoarea nu creează averi, nu interesează pe nimeni!

Nimeni nu este de neînlocuit, dar, dacă este ceva de neînlocuit, acesta este pământul țării unde ai văzut pentru întâia oară lumina zilei.

Nimeni nu este de neînlocuit însă ceva poate fi înlocuit la fiecare: răutatea, pizma, indiferența, lăcomia, avariția, ura.

Vrem o țară ca afară, dar nu facem nimic ca să se întâmple așa. Ce refuzăm cu obstinație să pricepem, de parcă ar fi vorba să urnim un munte, este faptul că schimbarea trebuie să înceapă din interiorul fiecăruia dintre noi. Să înlocuim tot ce ne trage pe fiecare înapoi, ca om și ca națiune, abia după aceea putem avea curajul să cerem o țară ca afară.