Vasile Popeangă

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Săraca țară bogată”.

Am ajuns ca, în plin secol al XXI-lea, să nu știm dacă este mai rău să fii sărac sau să fii bogat! Căci, dacă ești sărac, nu te ia nimeni în seamă, iar dacă ești bogat, se-nghesuie care mai de care să te jefuiască! Și, peste o țară ca a noastră, cu toate bogățiile posibile: minerale, pedologice, cu munte și mare la doar câteva zeci de kilometri distanță, cu oameni pașnici, creștini crescuți de mici cu Miorița în suflet, naivi cu sufletul mare și brațele mereu deschise, de mii de ani au trecut tot soiul de inși ce au plecat de la noi cu sacii plini de bogățiile acestui popor.

Aici au fost, cu mai bine de 2000 de ani în urmă, „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, cum ne știa o lume și cum ne zugrăvise părintele istoriei, Herodot, spre veșnică memorie. Aurul, sarea, mierea, grânele, animalele se găseau din belșug peste tot, iar astea au atras ochiul lacom al romanilor. După două războaie, romanii au plecat de pe aceste meleaguri cu atâta aur de au salvat Roma de la faliment, dar au băgat-o, în același timp, și în prima criză financiară din lume! Căci să arunci pe piață dintr-o dată peste 165 de tone de aur și o cantitate dublă de argint nu e ceva care se întâmplă în fiecare zi... Iată, așadar, că primul mare jaf de care am avut parte nu a fost după 1989, ci acum mai bine de 2000 de ani.

Au urmat, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, jafurile făcute de către triburile migratoare și, mai apoi, după stabilizarea populațiilor, jafurile de care am avut „norocul” din partea vecinilor noștri, fie că au fost ei Imperiul austro-ungar, Imperiul rus ori Imperiul otoman. Așa a vrut Dumnezeu, să ne pună la granița a trei imperii, care mai de care cu ochii pe jumulit averile altora, căci se știe că e mai ușor să iei cu forța decât să muncești ca să ai. Ducea Rusia lipsă de aur? Ori Turcia? Nicidecum! Dar, când nu le ajungeau haraciurile, tributurile și celelalte dări pe care le-am plătit ca să ne putem vedea liniștiți de coarnele plugului, și mai puțin de sabie, își suplimentau voile cu abuzuri, că, de, nu-i așa?, întotdeauna stăpânii își arată puterea prin abuz și jaf, ca să huzurească...

În zilele noastre, abuzul și jaful au rămas în continuare apanajul urmașilor marilor imperii, dar nu numai. Au apărut organisme internaționale care, sub masca grijii, te ajută ca să scapi de fabrici, de aur, de grâne, de animale, de pământuri... deoarece nu s-au schimbat multe lucruri în istorie, doar că acum războaiele nu se mai duc cu armele-n mâini (nu e civilizat, nu-i așa?), ci cu băncile, cu companiile transnaționale... Ce s-a mai modificat puțin a fost doar sortimentația lucrurilor jefuite. Comparativ cu secole în urmă, acum se caută de zor, pe lângă obișnuitele prăzi: petrol, gaze, uraniu, elemente rare necesare industriilor și tehnologiilor de vârf – electronice, aerospațiale etc. Gazul metan, așa cum ne-o demonstrează de ani și ani Rusia, este o armă mult mai eficientă decât niște atacuri din cel de Al Doilea Război Mondial. La fel petrolul, deși și pe acesta din urmă îl ardem cu inconștiență în motoare cu randamente minuscule, în loc să îl folosim, la modul superior, atât cât mai este, pentru mase plastice, cauciucuri, fire și fibre sintetice ori medicamente. Pe de-o parte, se fac războaie pentru resurse, pe de altă parte, acestea se risipesc cu o iresponsabilitate criminală...