Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Florin Claudiu Roman
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
E vremea în care vorbim foarte mult despre venituri, despre indemnizații. Și, cu ocazia dezbaterilor de ieri din Comisia pentru administrație, am ridicat o problemă la care nu am primit un răspuns. Deci această lege este pentru conducerea Administrației Penitenciarelor, nu pentru cei care lucrează, cum se spune, la firul ierbii.
Cred că e important să știm că avem, de exemplu, la conducerea unui penitenciar din România un fost magistrat, care a condus și o unitate penitenciară din România și care totalizează venituri de peste 50.000 de lei – nete, nu brute. Pe Codul fiscal beneficiază și de acele facilități la neimpozitarea chiriei.
Gândiți-vă ce înseamnă neimpozitare la venituri de 50 și ceva de mii de lei, pentru un director de penitenciar, și ce înseamnă pentru un amărât de gardian, care stă, are o activitate nu foarte plăcută, fiind în contact permanent cu deținuți periculoși și cu oameni care stau în spatele gratiilor!
Această lege..., această lege vine să le dea mai multă putere directorilor de penitenciare. Mai multă independență financiară. Săracii de ei! Cu 50 și ceva de mii de lei, venim cu noi legi în care le dăm din nou puteri exclusive.
În schimb, războiul dintre administrație și sindicate continuă. Oamenii de la firul ierbii sunt lăsați în continuare la firul ierbii.
Ca să știți ce votați astăzi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.