Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2015
Informare · respins
Marian Neacșu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Evident că nu ne aflăm în fața unui proiect legislativ pe care l-a inventat Guvernul Ponta acum și nu cred că toată procedura de elaborare a respectivei ordonanțe, a proiectului legislativ pentru abilitarea, pe perioada vacanței, a Guvernului de a emite ordonanțe, este sau urmărește o altă tipologie decât au făcut-o toate guvernele care s-au perindat la conducerea țării din 1990 și până acum.
Mai mult decât atât, o bună parte dintre aceste legi de abilitare, de-a lungul timpului, au fost atacate la Curtea Constituțională, au fost sesizări de neconstituționalitate, niciuna dintre ele nu a fost aprobată. Eu nu cred că aceasta de acum este mai puțin bună decât multe dintre cele care au precedat-o. Ba dimpotrivă, am văzut că au fost urmărite cu mult mai multă acuratețe și tehnică legislativă fiecare dintre aspectele – multe, este adevărat, așa cum a precizat și colegul meu antevorbitor...
Din aceste considerente, nu văd niciun fel de temei pentru care dumneavoastră, astăzi, să nu aprobați acest proiect legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.