Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 decembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Roxana Natalia Pațurcă
Declarații politice prezentate de senatorii:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Grupul parlamentar al PSD solicită introducerea..., solicită retrimiterea la comisie, pentru clarificarea unor texte, termen – două săptămâni, a punctului 3. Este vorba de Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției.
De asemenea, tot Grupul parlamentar al PSD solicită introducerea pe ordinea de zi, la punctul 13, a L648/2018 – Propunere legislativă privind înființarea instituției pentru promovarea valorilor naționale „Regele Mihai I”. Poziția nr. 13.
Și, la punctul 14, solicităm introducerea L491/2017 – Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.
De asemenea, rugămintea noastră este să introducem, la ultimul punct de pe ordinea de zi, L618/2018 – Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 48/2018 privind drepturile elevilor școlarizați în unitățile de învățământ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.