Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2018
Consultare europeană · respins
Theodora Șotcan
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu adresa Pl-x 333 din 25 iunie 2018, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit, spre dezbatere în fond, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea Legii educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, în sensul instituirii obligației ca unitățile de învățământ să asigure spații de depozitare individuale în care elevii să-și poată păstra materialele necesare activității școlare, dar și aspecte legate de greutatea maximă admisă a ghiozdanului unui elev, care nu ar trebui să depășească 10% din greutatea corporală a elevului.
Legea face parte din categoria legilor organice, iar Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, în ședințele din 12 și 18 septembrie 2018, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenți, adoptarea propunerii legislative cu amendamentele admise din anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.