Constantin Codreanu

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În declarația mea politică de astăzi voi face referire la două răni deschise de pe corpul diplomației românești, două subiecte pe care le-am abordat în mod consecvent și de la această tribună, în Parlamentul României, și în afara lui.

În primul rând, vorbesc de cazul tragic, cazul personal al familiei Smicală, al cetățeanului român Camelia Smicală, din Finlanda. Un caz personal care însă s-a transformat într-un vârf de lance al unei situații pe care nu o putem tolera și pe care, din păcate, nu am știut să o gestionăm așa cum trebuie la nivel de instituții ale statului român.

Tragedia familiei Smicală – tragedia Cameliei și a celor doi copii, Mihai și Maria – a fost de la începutul mandatului printre prioritățile mele, și ca deputat de diaspora, și ca președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Am solicitat de la bun început un punct de vedere al autorităților finlandeze, prin ambasadorul Finlandei la București, am avut o întâlnire în acest sens la Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, am avut numeroase discuții cu doamna Smicală, am avut discuții cu domnul ambasador Răzvan Rotundu, ambasadorul României la Helsinki.

Am lăsat de-o parte și acest statut al parlamentarului și am ieșit la un protest, alături de peste 100 de români, în fața Ambasadei Finlandei la București, pentru a solicita un lucru esențial: respectarea drepturilor familiei Smicală.

Vorbim de cetățeni români, deci vorbim de cetățeni ai Uniunii Europene și ne așteptam, ne așteptăm și ne vom aștepta în continuare la un tratament civilizat, la un tratament așa cum ar trebui să primească orice cetățean al Uniunii Europene, oriunde se află acesta pe teritoriul Uniunii Europene, dar, dincolo de acest statut de cetățean european, așteptarea mea, ca cetățean român și ca parlamentar al României, este ca instituțiile statului român să înțeleagă că drepturile cetățenilor români trebuie protejate atât în interiorul țării, cât și oriunde în lume se află aceștia și că, oriunde există un singur cetățean român, acolo trebuie să fie România, acolo trebuie să existe sprijinul statului român.

Am efectuat, bineînțeles, și o vizită în Finlanda, ne-am întâlnit cu instituțiile responsabile de acest subiect în Helsinki; am mers chiar și acasă la doamna Camelia Smicală, în Tampere. Și am întâlnit un om frumos, un om care își dorește copiii reveniți acasă și regret faptul că, din când în când, această tragedie, pe care noi credeam că am soluționat-o odată cu vizita la Helsinki – atunci când am obținut o mică victorie, și anume faptul că ambasadorului nostru i s-a permis o întrevedere cu cei doi copii –, cunoaște o acutizare intermitentă. Cel mai recent caz s-a produs atunci când doamnei Smicală i s-a refuzat accesul pe teritoriul Ambasadei României, cu o explicație cum că nu i se poate oferi azil, și multe alte lucruri pe care noi nu prea putem să le înțelegem și să le acceptăm.