Cristina Ionela Iurișniți

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În declarația mea politică este vorba despre drepturile copiilor, Legea nr. 272 din 2004. Este un _pro domo_ pentru ceea ce ar trebuie să fie de mult în sistemul de educație și în orice sistem de învățământ din lume și, din păcate, România nu face parte dintre acestea, adică obligatoriu acces la educația pentru sănătate pentru copiii noștri.

Astfel, în ultimii ani, instituțiile statului împreună cu organizații mondiale, ONG-uri, reprezentanți ai societății civile și-au asumat implementarea unor direcții strategice, menite să vină în sprijinul copiilor, al tinerilor, prin intermediul unei informări corecte, obiective, corelate, bineînțeles, cu gradul lor de înțelegere și dezvoltarea lor fizică.

Vă reamintesc, dragi colegi, că avem o Strategie națională de sănătate 2014–2020, semnată, asumată

de Ministerul Sănătății, dar și de Ministerul Educației Naționale; mai avem un Plan multianual integrat de promovare a sănătății și a educației pentru sănătate în școli, elaborat de Administrația Prezidențială, de UNICEF, de Ministerul Educației Naționale, de Ministerul Sănătății.

Prin urmare, ce credeți că s-a întâmplat?

Nimic, până aici, deși în 2017 erau asumate modificări legislative.

Organizația Mondială a Sănătății a publicat în 2008 „Standardele pentru o educație sexuală în Europa”, prin care stabilea cadrul de referință cu privire la introducerea acestui tip de curs, care trebuie să urmărească în mod explicit capabilitatea copiilor de a nu fi doar subiecți de drept, ci și actori ai drepturilor lor, iar pentru aceasta ei sunt nevoiți să aibă acces la informații relevante, care să-i pregătească pe deplin și în mod liber să-și asume responsabilități și alegerile, într-un spirit de înțelegere și toleranță.

Deși Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății și-au asumat strategii naționale cu privire la implementarea acestor tipuri de educație în programa școlară, acestea nu au generat efecte palpabile în sistemul de învățământ, în special, elevii neavând acces la aceste informații de calitate, corecte, controlate, cu privire la noțiunile de educație pentru sănătate, educație pentru sănătate sexuală.

În consecință, scopul unui demers legislativ pe care mi-l propun și care vine în întâmpinarea provocărilor actuale cu care se confruntă părinții... – știți că suntem pe locul I la mamele minore cu copii în Europa; este un loc rușinos și o stare de fapt la care trebuie să reacționăm, este o nevoie, iar la situații excepționale trebuie să avem măsuri excepționale –, astfel că propun o modificare a Legii nr. 272 din 2004 în sensul atribuirii responsabilității informării și autorităților administrației publice locale, precum și oricăror alte instituții publice sau private cu atribuții în domeniul educației, de a derula în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, deci o dată în „Școala altfel” și încă o dată, cel puțin, programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii. Această sintagmă există deja în lege, dar nu s-a întâmplat nimic. Din 2004 există această sintagmă în Legea protecției copilului.