Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2008
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Aurelia Vasile
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În primul rând, acest proiect de lege mă duce cu gândul la câți mai trăiesc, câți sunt cei care ar mai putea să beneficieze de drepturile care sunt solicitate în acest proiect de lege. Cred că ar fi timpul ca pentru cei puțini care astăzi mai sunt parteneri cu noi, în viața noastră de zi cu zi, să ne întoarcem, știu eu, și gândul, și preocuparea pentru a putea să le dăm și lor drepturile pe care, poate, în ultimii 18 ani, le-am dat altora care și ei meritau, dar și aceștia meritau.
Cred că — obiectul de reglementare — dobândirea calității de „veteran de război” de către persoanele care au activat în armata română în spatele frontului, fiind mobilizați pe loc prin ordin militar, și care au avut o contribuție importantă în război pentru asigurarea tehnicii de luptă aeriene, terestre și navale este la fel de importantă ca și a celor care, teoretic, au fost în linia întâi sau în alte activități atunci când și-au făcut datoria față de patrie.
Ca inginer, știu ce înseamnă și câtă preocupare există pentru a putea să asiguri calitatea tehnică a întregului arsenal și a întregului areal în acele timpuri, pe momentele pe care poate poporul nostru nu le-a dorit, dar am fost parteneri.
Deci Grupul parlamentar al PSD susține această inițiativă legislativă și solicit și colegii din celelalte grupuri parlamentare să se aplece un pic asupra problemelor pe care eu le-am ridicat în fața dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.