Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Doina Silistru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea este adresată domnului Gheorghe Pogea, ministrul finanțelor publice.
Domnule ministru,
În scopul cunoașterii realității socio-economice din comunitate, Primăria Vaslui împreună cu celelalte autorități locale din județ organizează diverse acțiuni menite să ducă la găsirea unor soluții anticriză, astfel încât agenții economici și investitorii din zonă să poată contribui la consolidarea sectorului privat, cel ce poate genera profit și venituri pentru bugetele locale și pentru bugetul consolidat al statului.
Cu toate acestea, situația dezastruoasă din județul Vaslui nu poate fi remediată atât timp cât multe firme și-au închis porțile, o parte din muncitorii trimiși în șomaj tehnic nu au fost rechemați la lucru, firmele locale au de încasat sume importante pentru lucrările finalizate, fie că este vorba despre grădinițe, școli sau drumuri, iar investitorii sunt reticenți și nu mai investesc în noi proiecte.
Există o practică a statului de a se „împrumuta” de la economia privată fără costuri, dar și fără voia acestor societăți, prin emiterea de facturi fiscale pentru multe obiective de investiții, astfel obligând societățile să achite taxele și impozitele aferente.
Luând în considerare că județul Vaslui reprezintă polul sărăciei, județul cu cel mai mare procent de șomeri, vă rog, domnule ministru, să-mi spuneți ce măsuri se vor dispune astfel încât să fie scutiți de la plata penalităților și majorărilor acești agenți economici care înregistrează datorii către stat tocmai din cauza faptului că însuși statul le este dator. Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.