Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 octombrie 2009
Dezbatere proiect de lege · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea este adresată domnului Vasile Blaga, ministrul interimar al administrației și internelor.
Obiectul interpelării: Situația secretarilor de comune fără studii superioare în specialitatea juridică sau administrativă. Domnule ministru,
În multe primării din mediul rural din România secretarii de comună continuă să nu aibă studii superioare în specialitatea juridică sau administrativă, în timp ce, anual, mii de studenți sunt licențiați în aceste domenii.
Conform Legii nr. 251/2006, art. 5 alin. (1), privind Statutul funcționarilor publici, data limită pentru absolvirea unei forme de învățământ superior de lungă durată în specialitatea juridică sau administrație publică de către secretarii de comună, sub sancțiune eliberării din funcție, era 19 iulie 2009. Guvernul României a intervenit în această problemă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90 din 30 iunie 2009, extinzând acest termen până la 31 decembrie 2010.
În aceste condiții, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicați următoarele:
1. Câte concursuri au fost organizate în perioada 2008–2009 pentru ocuparea posturilor de secretar de comună?
2. Câți secretari de comună și-au definitivat studiile până la această dată?
3. Câți secretari de comună există, în prezent, fără studii superioare de specialitate?
Mulțumesc.
Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal și în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.