Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2015
Informare · adoptat tacit
Vasile Popeangă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea se adresează domnului Mihai Tudose, ministrul economiei, comerțului și turismului, și are ca obiect întrebarea: care este strategia națională pentru industria de apărare, având în vedere faptul că cerințele sunt foarte mari și capacitățile foarte mici?
Având în vedere situația internațională, domnule ministru, tot mai tensionată din diverse zone ale lumii, ne întrebăm care este situația țării noastre în ceea ce privește industria de apărare.
Dacă în 2000 industria de apărare avea 38.000 de angajați, în momentul de față în uzinele de profil mai lucrează aproximativ 4.000.
Între timp am intrat în NATO și este firesc, după părerea mea, să avem și o strategie în ceea ce privește industria de apărare a țării, strategie propusă de foarte mult timp.
În presă apar tot felul de relatări precum că preocuparea majoră din domeniu ar fi să fie pusă pe butuci câte o uzină pentru dezvoltarea unui cartier rezidențial pe terenul ei, prin simularea unei privatizări.
De asemenea, în această perioadă, o mare parte din ingineri, maiștri și proiectanți buni au plecat, iar această ramură se deprofesionalizează în mod cert.
Se cunoaște foarte bine faptul că, în ultima perioadă, au crescut foarte mult comenzile pentru industria de apărare, în timp ce capacitățile de producție s-au redus în mod continuu, iar cele în funcțiune n-au fost retehnologizate.
Față de cele prezentate, vă rog să-mi comunicați, în scris, care este strategia națională pentru industria de apărare, având în vedere faptul că cerințele sunt tot mai mari și capacitățile foarte mici.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.