Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege
Cristina Ionela Iurișniți
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Într-adevăr, cercetarea ar trebui să fie o prioritate pentru învățământul românesc.
Dar se pare că prin această ordonanță de urgență noi, de fapt, transmitem un mesaj cumva în contradictoriu.
Ce vrem să spunem cu această ordonanță de urgență? Că nu suntem capabili să ne îndeplinim niște termene. Prelungirea acestui termen până la 31 decembrie 2018 demonstrează incapacitatea unor comisii de a-și face treaba așa cum trebuie.
Partidul Uniunea Salvați România se va abține la acest proiect de lege.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.