Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 februarie 2016
other · respins
Nicolae Neagu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Nu aș fi luat cuvântul, dar e o temă care nu cred că se potrivește cu un cadru legislativ așa susținut. În definitiv, sărăcia este o consecință a unor acțiuni demarate undeva, cândva de către cei care au administrat statul român, indiferent când, de cei care l-au reprezentat și de populație. Ea este ca o stare de fapt și _de facto_ a zilei. Dar a consemna-o și a lua o atitudine prin care ar trebui să o încadrăm ca zonă defavorizată... Unde?! Cum?! Probabil toată România pare a fi defavorizată în acest moment, față de ce înțelegem să existe un trai decent și o bunăstare. Nu ar face sau nu am face nimic altceva decât să creăm un percept de neputință: că nu am avea surse, că nu am avea resurse, că nu am ști.
Noi suntem un for legislativ deliberativ și cred că ar trebui să fim mult mai atenți asupra propunerilor pe care le avem, chiar dacă ele se încadrează între cele care nu necesită o resursă bugetară, ci mai mult o chestiune simbolică. Acesta ar fi motivul pentru care nu o pot susține.
În altă ordine de idei, dacă spunem de sărăcie – și spuneam de cauza sărăciei –, oare vinovații sărăciei ar trebui undeva incriminați, într-o zi pe care noi să o legiferăm: a mincinoșilor, a hoților, a corupților, a incapabililor, a celor rău-voitori care au administrat destine și țară?!
Acesta ar fi motivul.
Mulțumesc.
Nu pot susține o astfel de propunere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.