Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2008
procedural
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Onorat Senat,
Sunt doar parțial mulțumit de răspunsul primit.
Țin să subliniez precizarea pe care a făcut-o reprezentantul Ministerului Internelor și Reformei Administrative: Consiliul Național Secuiesc nu există în România, nu este înregistrat ca persoană juridică și, atunci, îmi pun întrebarea – și cred că radioascultătorii se întreabă – de ce în mass-media românească se vorbește despre o persoană juridică inexistentă, de ce Președintele României nu a fost informat și s-a întâlnit cu reprezentanții Consiliului Național Secuiesc, de fapt ai UDMR?
Acesta este fondul problemei: nu există ca persoană juridică nici Consiliul Național Secuiesc, nici Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, este vorba de UDMR, care pregătește aceste referendumuri locale ilegale pentru 30 noiembrie anul curent și la 1 decembrie anul acesta, de Ziua Națională a României, când se împlinesc 90 de ani de la marea Unire de la Alba Iulia, udemeriștii, împreună cu Ungaria și iredentismul maghiar, vor să declare autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc.
Aș vrea să-i fac cunoscut domnului secretar de stat – cunoscându-i ceva mai bine pe udemeriști, care, așa cum spunea regretatul președinte al Uniunii Vatra Românească, domnul Radu Ciontea, „nu culche niciodată” – că hotărârile de consiliu local vor fi adoptate în jurul datei de 20 noiembrie anul curent, vor fi trimise cu melcul către prefecți, vor ajunge
după 1 decembrie 2008, după ce va fi proclamată autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc.
Ca atare, cred că ministerul din conducerea căruia faceți parte, împreună cu celelalte instituții ale statului român trebuie să găsească alte soluții practice pentru respectarea și aplicarea legii, pentru că nu este vorba de modificarea limitelor teritoriale ale unor localități din aceste județe, ci de repetarea scenariului din Kosovo pe pământ românesc.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.