Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 noiembrie 2015
Informare · Trimis la votul final
Lucian Nicolae Bode
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Partidul Național Liberal nu susține această inițiativă legislativă și aș vrea să-mi permiteți să aduc și câteva argumente în acest sens.
În primul rând, noi considerăm că se creează o discriminare între furnizorii de gaze și cei ai altor resurse: apă, huilă, lignit, uraniu, apă grea. De ce numai pentru gaze s-ar institui această regulă?
În al doilea rând, prin formulare se creează impresia că se face o favoare, să poată plăti în avans, ca și când asta ar fi o dorință, un drept, și nu o constrângere. Noi spunem că este o constrângere și am văzut ce s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni, când un operator din zona de sud a României a facturat în avans o anumită cantitate de gaze naturale către populație.
În al treilea rând, producătorul de energie termică nu dorește să cumpere în avans, pentru că el desfășoară o activitate comercială, și nu și – atenție – prestează un serviciu public, pentru care ar trebui protejat sau măcar lăsat în aceleași condiții comerciale din piață.
Propunerea legislativă se referă la plata anticipată a taxei de transport, așa cum rezultă din expunerea de motive, și a taxei de distribuție a gazelor naturale. De ce numai pentru gaze, și nu și pentru energie electrică, termică sau altele similare?
Activitățile de transport și activitățile de distribuție sunt servicii reglementate prin licențe de transport și licențe de distribuție. Trebuie să fie separate între ele și față de furnizare, care este un act comercial reglementat astfel. Și, nu în ultimul rând, activitatea de transport și activitatea de distribuție a gazelor naturale, fiind servicii de utilitate publică, sunt supuse unor standarde de calitate al căror grad de îndeplinire nu poate fi cuantificat decât după furnizarea serviciilor.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Cu toate că resping, sunt convins că vom respinge această inițiativă legislativă, problema termoficării în România, a serviciului de alimentare centralizat cu energie termică, este o problemă asupra căreia va trebui, suntem obligați, să ne aplecăm de urgență.
În acest moment, sunt instalații de termoficare învechite, sunt depășite din punct de vedere tehnologic. Vorbesc de tot lanțul: producere, transport și distribuție.
Din 315 localități, câte avea în 1990 sistemul de alimentare centralizat cu energie termică, azi mai avem 70. Un sistem neadaptat la nevoile pieței, un sistem slab, sub, sub, subfinanțat.
În acest moment, sistemul de termoficare în România – afirm de la această tribună fără să greșesc – este o bombă cu ceas. Vorbesc de sistemul de termoficare centralizat. Vedem ce se întâmplă în București cu ELCEN, RADET, ce se întâmplă la Complexul Energetic Hunedoara, cu Centrala de la Mintia, cu Centrala de la Paroșeni, ce se întâmplă la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, cu CET Halânga, cu alimentarea orașului Drobeta-Turnu Severin, la Galați, la Constanța și exemplele ar putea continua.