Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Florin Claudiu Roman
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului a fost sesizată prin adresa PL-x 381/2017, din 23 octombrie 2017, cu dezbaterea pe fond a proiectului de lege amintit.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 6 din Legea nr. 152/1998, în sensul că Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să utilizeze pentru cheltuielile de funcționare până la 5% din resursele constituite pe anul în curs, rezultate din închirierea și vânzarea locuințelor.
Totodată se reglementează posibilitatea ca medicii rezidenți și medicii specialiști, precum și cadrele didactice să poată depune cereri pentru repartizarea locuințelor construite prin programele ANL și după împlinirea vârstei de 35 de ani.
La lucrările comisiei au fost prezenți 24 de deputați din totalul de 25 de membri ai comisiei.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 28/2017, cu amendamentele admise.
În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.