Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2009
other · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prima întrebare este adresată doamnei Elena Udrea, ministrul turismului.
Obiectul întrebării: Proiecte pentru sprijinirea turismului din județul Vâlcea.
## Doamnă ministru,
În data de 2 octombrie 2009 ați participat la „Bursa și Forumul de turism balnear”, din orașul Călimănești, județul Vâlcea. La acest eveniment s-a discutat despre potențialul județului Vâlcea în ceea ce privește turismul balnear, monahal, cultural și montan, precum și despre implicarea Ministerului Turismului prin aprobarea de proiecte în vederea dezvoltării turismului din județul Vâlcea.
Vă rog, doamnă ministru, să-mi comunicați care sunt acțiunile concrete pe care doriți să le inițiați sau să le întreprindeți în viitorul apropiat pentru a promova turismul vâlcean.
Solicit prezentarea răspunsului în scris și verbal. Emilian Valentin Frâncu, senator PNL de Vâlcea. Pot să citesc și a doua întrebare?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.