Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2019
Declarații politice · adoptat
Nicolae Daniel Popescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, Stimați colegi,
Astăzi doresc să vă aduc în atenție o situație absolut nedreaptă și revoltătoare pentru 60 de localități din județul Suceava asociate în proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”.
Mă aflu în fața dumneavoastră în calitate de pledant pentru cauza a 60 de localități din județul Suceava, care s-au asociat într-un proiect pe cât de păgubos și dezastruos, pe atât de nedrept și ilegal. Este vorba de proiectul „Utilități și mediu la standarde europene”, prin care aceste localități au contractat în anul 2004 un împrumut extern în valoare de 86 de milioane de euro și garantat de statul român, din care 27 de milioane de euro au fost pentru construirea a peste 230 de kilometri de conducte pentru transportul de gaze naturale de înaltă presiune.
Subliniez acest lucru: împrumutul a fost garantat de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Trebuie menționat că acest obiectiv a fost din start în afara legii. De ce? Deoarece conductele de transport de gaze naturale de înaltă presiune reprezentau monopol de stat. Altfel spus, construcția și exploatarea lor erau în sarcina exclusivă a Societății Naționale de Transport de Gaze Naturale „Transgaz” – SA Mediaș, în calitate de reprezentant exclusiv al statului.
Merită menționat, de asemenea, că până în anul 2007 s-au construit aproximativ 100 km de conducte pentru gaze naturale, pentru care s-au cheltuit peste 11 milioane de euro.
În 2010 însă ele au fost preluate, cu titlu gratuit de la Societatea „Transgaz” – SA Mediaș, de statul român.
Din diferența de peste 15 milioane de euro rămași s-au achitat, începând cu 2010, către finanțator următoarele sume: peste 7 milioane de euro cu titlu de rate rambursate și 8,5 milioane euro cu titlu de dobânzi.
Mai precizez faptul că la sfârșitul anului 2017 cele 60 de localități sucevene mai aveau de plată până în anul 2030 rate și dobânzi de peste 17 milioane de euro.
Doamnelor și domnilor deputați,
Concluzia care se desprinde din scurta mea prezentare este foarte simplă: cele 60 de localități au de plătit sume
exorbitante pentru acoperirea unor investiții care se află acum în proprietatea statului român, iar pentru aceste sume ele riscă să ajungă în blocaj financiar și administrativ.
Problema este foarte gravă, întrucât aceste unități administrativ-teritoriale au datorii la Fondul de risc, dobânzi și penalități de întârziere, și ele nu pot fi eligibile pentru accesarea programelor cu finanțare europeană. Acest fapt se produce deoarece la depunerea proiectelor cu finanțare nerambursabilă se solicită certificatul de atestare fiscală.
Având în vedere situația de față, este absolut limpede că obligația morală și financiară a statului român este să preia plata celor peste 17 milioane de euro rămase de plată.