Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2016
other
Marioara Nistor
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi se intitulează „SOS Televiziunea Română!”.
În declarația din această săptămână mă voi referi la un subiect pe care l-am discutat chiar zilele trecute, din postura de membru al Comisiei pentru cultură, arte și mass-media, cu premierul Dacian Cioloș, cu reprezentanți ai Televiziunii publice și ai Parlamentului, și anume situația în care se găsește în acest moment TVR. Ca și mine, mulți dintre dumneavoastră ați crescut vizionând programele Televiziunii Române, ați descoperit lucruri noi prin intermediul emisiunilor difuzate, ați vizionat serialele preferate de-a lungul anilor. Astăzi, Televiziunea publică se află într-o situație de criză și depinde de noi să identificăm cele mai bune soluții pentru a redresa TVR-ul.
Din punctul meu de vedere, Televiziunea publică reprezintă un element esențial în peisajul media din România. Este necesar să găsim împreună cu Guvernul și cu celelalte instituții abilitate o soluție nu pentru salvarea pe moment a Televiziunii publice, ci o soluție de lungă durată, care să îi permită să funcționeze nestingherit. N-am ezitat niciodată să spun că o asemenea instituție mass-media are un rol important pentru societatea românească. Pe lângă cel de informare, TVR are și un rol educativ.
Din păcate, ceea ce vedem astăzi că se întâmplă la TVR este rezultatul amânării luării unor decizii de factorul politic. Când le amânăm la nesfârșit, acestea vin peste noi și căutăm cu disperare soluții. Întâlnirea pe care Comisiile pentru cultură, arte și mass-media din cele două Camere ale Parlamentului au avut-o cu premierul Cioloș, dar și cu reprezentanți ai TVR reprezintă un prim pas pentru găsirea unor soluții. În cel mai scurt timp este necesar să identificăm măcar o parte dintre soluțiile care să facă televiziunea să funcționeze într-un mod eficient. Dar acest lucru nu se poate face numai cerând bani, ci și evaluând managementul, deoarece situația TVR de acum se datorează și managementului slab pe care l-a avut.
Însă, prin intervenția mea de astăzi, nu vreau să reiau informațiile pe care cu toții le cunoașteți despre situația dezastruoasă de la Televiziunea publică, ci vreau să discut despre cele peste 2.000 de persoane care pun în mișcare TVR-ul, oamenii care lucrează în această instituție. Aș vrea să vă atrag atenția, dragi colegi, asupra problemelor pe care le întâmpină angajații TVR, cei care la finalul lunii se pot trezi că nu își vor primi banii cuveniți din cauză că nu sunt fonduri. Aceștia nu au nicio vină pentru slaba gestionare a televiziunii de către managerii care și-au demonstrat de-a lungul timpului limitele.
Aș vrea să ne gândim, atunci când vorbim despre TVR, la drama prin care trec acești oameni care au acasă familii de întreținut, copii cărora trebuie să le asigure toate cele necesare și nu știu care le va fi viitorul. Pentru ei trebuie să identificăm soluțiile de salvare a televiziunii, deoarece nu vorbim de doi-trei oameni, discutăm de sute de angajați aflați în această situație.