Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 octombrie 2018
Consultare europeană · respins
Tamara Dorina Ciofu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege,
Stimați colegi,
Declarația politică de astăzi: „30 octombrie – Ziua mondială de prevenire a gripei, motiv de conștientizare și informare a populației cu privire la riscurile la care se expune în lipsa vaccinării”.
Data de 30 octombrie marchează, la nivel internațional, Ziua mondială de prevenire a gripei, stabilită la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a atrage atenția asupra riscurilor pe care le implică infectarea cu virusul gripal și importanței vaccinării. Conform estimărilor acestui for internațional, un procent de 10-15% dintre adulți și 20-30% dintre copii este afectat anual de infecții ale tractului respirator superior în timpul epidemiilor de gripă. Totodată, în fiecare an, la nivel mondial sunt semnalate între 3 și 5 milioane de cazuri severe de gripă și între 250.000 și 500.000 de cazuri de deces cauzat de gripă. Gripa afectează toate persoanele, indiferent de vârstă, dar persoanele peste 65 de ani, femeile însărcinate și copiii între șase luni și cinci ani sunt mai vulnerabili.
Având în vedere aceste statistici îngrijorătoare, avem nevoie de o educație civică semnificativă în România în ceea ce privește informarea și instruirea părinților și copiilor în legătură cu pericolele la care se expun în lipsa vaccinării. În țara noastră gradul de vaccinare a copiilor este mult mai scăzut decât în alte state din Uniunea Europeană. Nevaccinarea copiilor poate conduce la epidemii care nu îi afectează doar pe copiii expuși, ci și pe cei care intră în contact cu aceștia.
Sunt peste 20.000 de familii care, în fiecare lună, refuză să-și vaccineze copiii. Consecințele nefaste ale acestei atitudini se pot constata și prin numărul mare al cazurilor de gripă, chiar al deceselor, survenite în această perioadă, rezultat al scepticismului și dezinteresului pentru vaccinare, deși în toată țara există cantități suficiente de vaccin antigripal.
În opinia mea de medic pediatru, consider că trebuie să promovăm, împreună, oameni politici și personal medical, o serie de evenimente publice, cu scopul de a crește rata de imunizare contra gripei sezoniere și de a informa românii cu privire la importanța vaccinării și monitorizarea persoanelor aflate în grupele de risc, precum și de a facilita accesul populației la vaccinuri.
Este deosebit de important să punem în aplicare un mecanism funcțional, la nivelul autorităților publice, dar și al părinților, cu privire la organizarea și desfășurarea campaniilor sistematice de vaccinare.
Din acest punct de vedere, este vital ca Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică și personalul medical să intensifice efortul de convingere a părinților că vaccinarea copiilor este esențială pentru menținerea sănătății acestora și pentru prevenirea unor boli grave, chiar fatale, nu doar împotriva gripei.
În egală măsură, producătorii de vaccinuri, medicii de familie și ceilalți medici care se ocupă de vaccinare ar trebui să se implice în comunicarea și explicarea efectelor și beneficiilor vaccinării. Este important să transmitem către public că toate vaccinurile prezente în România sunt sigure, de calitate și eficiente.