Tinel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Stimați colegi care astăzi ați umplut până la refuz sala, în ultima zi a sesiunii ordinare din anul 2015 și a anului politic 2015...

Bănuiesc că, domnule președinte, n-o să ne faceți o surpriză ca, între Crăciun și Anul Nou, să ne chemați pentru cine știe ce sesiune extraordinară. Ferească Dumnezeu!

Pregătisem un text pentru astăzi și nu mă hotărâsem la titlu. Mă gândisem să-i dau ca titlu, dat fiind faptul că suntem și în preajma sărbătorii Crăciunului, ceva de genul: „De-aș mai duce-o pân’ la toamnă!”, dar era cu apropo și imediat am realizat că mulți dintre colegii mei mă vor certa că „ce-i cu titlul ăsta?”. Și atunci mi-a venit în cap altceva: „Ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!” – dar asta dădea satisfacție celor de afară, tot cer ei anticipate, o clasă politică nouă, și am zis: nici asta nu se potrivește. „Mă făcu muica oltean” – ei, asta era cu apropo direct, l-am tot certat pe președintele Camerei Deputaților, am zis: domnule, în ajun de Crăciun să nu-l mai cert.

Atunci m-am hotărât, simplu, la a face o analiză a anului 2015, seacă, așa, din punct de vedere politic, fără să ingerez prea mult cu folclorul popular.

Și am să plec în această analiză de la declarațiile președintelui Camerei Deputaților de la început de an, care spunea cam așa: vrem să recredibilizăm Parlamentul României, să readucem onoarea, stima, corectitudinea în aula Parlamentului și încrederea între noi și între noi și cetățeni.

Și suntem la sfârșit de an! Ceea ce spunea președintele Camerei s-a întâmplat: încrederea e la piciorul gâștei, n-am văzut parlament mai contestat ca ăsta al nostru, am reușit să-i supărăm pe toți prin atitudinea și prin comportamentul nostru. Am avut iarăși o „marți neagră”, am reușit să ne dăm salarii speciale – unii, la vârf, acolo –, pensii speciale – unii, nu la tot poporul, că așa stă bine unui parlament serios – și a tot curs, au tot curs pomenile electorale...

Dar cel mai grav mi s-a părut că Regulamentul Camerei s-a modificat în sensul dorit de președintele Camerei Deputaților: el nu poate fi schimbat decât la propunerea grupului din care face parte. Ei, și cum grupul din care face

parte n-o să-l schimbe niciodată, ca să-l schimbi pe Valeriu Zgonea sau pe președintele Camerei trebuie să modifici regulamentul. E o doză de totalitarism, rămasă de pe vremuri, de până în 1989, care s-a transmis, iată, și la vârful conducerii socialiste de după 1989.

Călin Popescu-Tăriceanu parcă nu-și găsește locul, e când cu stânga, când cu dreapta, când la putere, când în opoziție, e în opoziție cu partidul, e la putere în nume personal și ca persoană. E interesant așa, să fii președintele Senatului, al doilea om în stat și să trâmbițezi pe toate posturile că tu ești în opoziție. Adică nu tu, partidul!

Prim-ministrul... ce să mai spun? Extrem de interesant pentru Victor Ponta anul acesta! E ca și cum în cărțile de istorie am citi peste ani cum nu trebuie făcută politica. Să ai la început de an președinția partidului și președinția Guvernului și la sfârșit de an să nu mai fii nimic... este o doză de masochism în politică, bănuiesc. Altfel nu pot să înțeleg. Sau o lipsă totală de maturitate!