Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 noiembrie 2013
Informare · retras
Emil Niță
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi poartă titlul „Tupeul, politică de partid”.
Ne aflăm la 18 luni de la momentul în care am început să tratăm microbul portocaliu, care a afectat greu, în ultimii ani, toate categoriile de români.
Nu reușim totuși să-i tratăm pe ei, propagandiștii și activiștii portocalii, care au răspândit acest microb. Ei, posesori ai unui tupeu extrem, devenit emblematic, au început mai nou să ocupe studiourile televiziunilor încă aservite, de unde, din poziția unor oameni relaxați, cu coatele pe masă, dau sfaturi Guvernului Ponta, în numele românilor și al stării de bine pe care aceștia o merită.
Mă văd nevoit să le aduc aminte câteva dintre gândurile și acțiunile cu care acești supuși ai lui Traian Băsescu au condus România numai spre binele lor și al acoliților și total împotriva românilor.
Tătucul Traian i-a învățat pe supușii săi să plece de la premisa că nu statul este obligat să asigure bunăstarea românilor, ci aceștia trebuie să și-o asigure singuri, într-o luptă fiecare pentru el însuși, o luptă inegală, în care șanse au avut doar ei, portocaliii, supușii tătucului.
Marea masă a românilor a rămas așa cum ei, îndestulații regimului portocaliu, îi caracterizează: puturoși, asistați, dar mai cu seamă săraci, nevoiți să lucreze câte 16 ore pe zi sau, de ce nu, să plece din țară.
În luna iunie 2010 tătucul Traian ordonă, iar supușii săi, în frunte cu Emil Boc, execută planul de distrugere a statului social, deși acesta era stipulat în Constituție, Legea fundamentală a țării, încă din primul articol, la alineatul (3). Asistăm din acel moment la adâncirea tot mai accentuată a prăpastiei dintre prevederile constituționale și realitatea socială. Trecând de la economia centralizată și etatizată la cea de piață, în locul industriei și-au făcut loc predominant serviciile, numărul salariaților scăzând semnificativ. Sunt luate o serie de măsuri de austeritate, împreună cu altele aparținând așa-zisei reforme a statului, care au condus la dispersia rapidă a statului social. Era clar că România se îndepărtează de modelul societăților occidentale, devenind structural un amestec toxic între societățile sud-americane, după polarizarea socială, și cele din Orientul Apropiat, după creșterea corupției.
Guvernul Ponta încearcă de 18 luni să readucă în România noțiunea de stat social.
Guvernul Ponta încearcă de 18 luni să readucă România între statele importante ale Europei.
Guvernul Ponta încearcă de 18 luni să transforme România într-un stat activ, implicat, dar și respectat pe plan mondial.
Ce ne facem însă cu ei, supușii tătucului Traian, care au adus tupeul la rang de politică de partid?
Poate ar fi bine să ne ocupăm mai întâi de toate de ei și de toate furtișagurile lor.
Vă mulțumesc frumos.