Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2015
other
Grigore Crăciunescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „România – Republica Moldova, două state, o singură națiune”.
Românii din dreapta și din stânga Prutului au aceeași limbă, aceeași istorie, aceleași obiceiuri, aceleași tradiții, aceleași sărbători și multe altele în comun, dar totuși trăiesc în două țări diferite.
Visul tuturor românilor de secole a fost acela de a trăi împreună într-o patrie comună. Acest fapt s-a petrecut pentru prima dată după anul 1812 la 27 martie 1918 și a durat până la 28 iunie 1940, când, în urma ultimatumului dat de Stalin Guvernului României, Basarabia a fost ocupată din nou.
Guvernele României de după anii ’90 au întreprins măsuri concrete pentru a ajuta Republica Moldova din punct de vedere economic și, în același timp, au acționat ca cetățenii din cele două țări să cunoască trecutul și istoria adevărată a neamului românesc.
Donațiile de carte, în număr foarte mare, în diferite localități din Basarabia, mii de burse acordate elevilor și studenților din Republica Moldova în fiecare an, acordul dintre cele două țări privind un împrumut de 100 de milioane de euro nerambursabil, alocarea, în urma acestui acord, a 5 milioane de euro pentru construcția și reparația grădinițelor din Moldova de peste Prut, acordarea sumei de 1 milion de euro pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului din Chișinău anul trecut și încă 1 milion de euro anul acesta, dotarea cu 15 mașini Dacia Duster pentru Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, dotarea cu ambulanțe, darea în folosință a gazoductului Iași–Ungheni și multe altele arată preocuparea României pentru românii din Basarabia.
Este necesar în continuare să întreprindem și alte acțiuni în vederea apropierii dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.
Consider că ar trebui ca cetățenii din Republica Moldova să beneficieze de tratamente medicale în spitalele din România prin a deveni plătitori la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
În acest sens, voi solicita Ministerului Sănătății un punct de vedere în vederea creării cadrului legal pentru implementarea acestei dorințe exprimate de cetățenii din Moldova de peste Prut; cum și cât ar trebui să plătească un cetățean din Basarabia pentru a beneficia de aceste servicii medicale.
Am face un gest reparatoriu de mare omenie dacă am acorda pensii pentru veteranii de război din cel de Al Doilea Război Mondial care mai trăiesc în Republica Moldova. Livretul militar poate dovedi în ce unitate militară au luptat și unde în cel de Al Doilea Război Mondial.
În acest sens, voi solicita punctul de vedere al Ministerului Muncii și Protecției Sociale în vederea analizei impactului bugetar, în vederea inițierii unui proiect de lege în acest sens.
Pentru ca aceste inițiative să poată fi puse în practică este nevoie, în primul rând, de acordul Guvernului de la Chișinău, întrucât Republica Moldova este un stat suveran și independent, și, în al doilea rând, de disponibilitatea Guvernului actual al României de a acorda și alte facilități pentru românii de peste Prut.