Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 februarie 2018
Informare · respins
Tinel Gheorghe
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația mea politică din această dimineață se numește simplu: „Despre statul paralel, perpendicular, oblic, statul la coadă, statul în picioare”, în general despre stat, așa cum îi stă bine unui om politic să vorbească în aceste vremuri.
În ultima vreme, atât Liviu Dragnea, cât și Călin PopescuTăriceanu ne bombardează cu dezvăluirile lor privind existența așa-zisului „stat paralel”, care, vezi Doamne, nu-i lasă pe ei să guverneze, să guverneze bine.
O diversiune ieftină, ceaușistă aș zice eu, comunistă, că și aceia de până în 1989 aveau statul la coadă, tot așa, menită să acopere adevăratul scop al celor doi, acela de a acapara treptat, pas cu pas, întreaga putere în statul român și de a împărți discreționar dreptatea, după chipul și asemănarea lor, că până la urmă acesta este scopul, sensul acestei retorici.
Dreptatea. Cum se împarte dreptatea?
Oare statul paralel, domnule Dragnea și domnule Tăriceanu, nu vă lasă să faceți autostrăzi?
Oare statul paralel vă cere să închideți școli?
Oare statul paralel v-a aruncat cu inflația acolo unde e? Oare statul paralel a mărit prețul la benzină, la utilități? Oare toate chestiunile acestea vi le-a impus statul paralel
sau proasta administrare a statului român?
E timpul să încetați această ieftină diversiune, e timpul să terminați, pentru că, până la urmă, dacă nu veți spune cu subiect și predicat cu cine vă luptați și care este adevăratul scop al acestei lupte, până la urmă o să trebuiască să vă cerem public, domnule Dragnea și domnule Tăriceanu, în plenul Parlamentului, să explicați. Să explicați! Bănuiesc că aceste declarații sunt citite sau sunt aduse la cunoștința celor doi. Să explicați care este atacul la SPP, care este atacul la Parchet sau de ce toate aceste atacuri.
Ce aveți de ascuns? Că nu statul paralel v-a spus să renunțați la SPP și să luați Jandarmeria. Ce aveți de ascuns? Ce au miniștrii de ascuns? Ce are doamna Dăncilă, abia instalată în funcție, de ascuns?
Terminați și guvernați, domnule Tăriceanu și domnule Dragnea, pentru că aceasta este menirea actualei coaliții de guvernare, să guverneze, să guverneze bine, în interesul poporului!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.