Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 iunie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Mihai Cristian Apostolache
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Stimați colegi,
În perioada 1–3 iulie 2011, în stațiunea Cheia din localitatea Măneciu, județul Prahova, se va desfășura „Festivalul rododendronului”, eveniment ce are drept scop popularizarea zonei turistice Cheia, pentru punerea în valoare a potențialului turistic, cultural și economic al acesteia, aducând în fața publicului ansambluri folclorice din zona Văii Teleajenului, producători locali, precum și unitățile de cazare și alimentație din Cheia.
Pentru cei care nu cunosc zona, stațiunea Cheia constituie punctul central al activității turistice din comuna Măneciu, principala atracție fiind Munții Ciucaș și Zăganu, atracție determinată de formele geomorfice care surprind privirea la tot pasul.
Printre obiectivele turistice care pot fi vizitate se numără: Mănăstirea Cheia, Mănăstirea Suzana, Muzeul florilor de mină, Muzeul de Antropologie Francisc Rainer. De asemenea, zona de la Muntele Roșu constituie o atracție
pentru foarte mulți turiști, denumirea de „Muntele Roșu” venind de la culoarea roșie a rododendronului, plantă ce înflorește, de regulă, la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie.
În calitate de deputat al Colegiului nr. 5 – Valea Teleajenului, vă adresez invitația de a vizita această minunată zonă, unde puteți intra în contact atât cu mediul natural extrem de prietenos, dar și cu obiective, locuri încărcate de istorie și oameni deosebiți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.