Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 octombrie 2010
procedural · adoptat
Cristian Mihai Apostolache
Discuții procedurale pe marginea modificării ordinii de zi 52–54;
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Încă din mandatul trecut am fost preocupat de rezolvarea unei probleme referitoare la construirea în zona Văii Teleajenului a unei șosele de centură, pe care să fie deviat traficul greu care sufocă astăzi orașul Vălenii de Munte.
Pentru cei care nu știu, cu toate că sunt foarte puțini, sunt convins, orașul Vălenii de Munte este centrul Văii Teleajenului, fiind cunoscut, în primul rând, datorită marelui savant Nicolae Iorga, care a deschis aici Universitatea Populară de Vară, în anul 1908. Orașul se află la o distanță de 98 de kilometri față de București, 28 de kilometri nord față de Ploiești și 89 de kilometri sud-est față de Brașov.
Aceste date sunt întregite și de aerul puternic ozonat și de cadrul natural deosebit, care fac din acest oraș un mediu propice pentru relaxare și bună dispoziție. Din păcate, frumusețea orașului este umbrită de mașinile de mare tonaj care tranzitează orașul și care îngreunează traficul, creează probleme serioase imobilelor și, cel mai grav, provoacă accidente, de foarte multe ori, mortale.
Un astfel de eveniment tragic s-a petrecut chiar ieri, când, pe trecerea de pietoni din cartierul Miulești, un tir a spulberat două fetițe care încercau să traverseze strada. Consider că astfel de situații pot fi evitate numai dacă în zonă se începe de urgență construcția șoselei ocolitoare a orașului Vălenii de Munte.
Solicit, în acest sens, sprijinul prim-ministrului și ministrului transporturilor, care să aloce imediat fondurile necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate și în bugetul pe anul viitor să fie prevăzute sumele necesare pentru demararea acestui proiect.
Știu că autoritatea locală nu a făcut nicio solicitare de acest gen Ministerului Transporturilor, însă eu, ca parlamentar, am făcut de nenumărate ori apel la autoritățile centrale să-și îndrepte atenția și către această zonă și să realizeze acest obiectiv, care ar descongestiona traficul, ar reda frumusețea orașului Vălenii de Munte și ar evita producerea și altor accidente de circulație.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.