Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihai Cristian Apostolache
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
La începutul declarației politice de astăzi, doresc să precizez că săptămâna trecută s-a strecurat o eroare în prezentarea făcută și să vă informez că inițiativa grupului de consilieri locali ai PDL din Consiliul Local Vălenii de Munte a avizat reducerea impozitului pe clădiri de la 1,5 la 1%, și nu de la 2,5 la 2%, cum apărea în prezentarea făcută.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților din această săptămână se află un proiect de lege al cărui scop este acela de modificare a legii care reglementează prefectul și instituția prefectului. Mai precis, se dorește introducerea unui termen foarte redus în care prefectul să exercite controlul de legalitate asupra actelor autorităților administrației publice locale, control prevăzut atât de Constituția României, cât și de celelalte acte normative inferioare acesteia.
Conform Constituției României, prefectul este reprezentantul Guvernului în plan local și conduce serviciile publice deconcentrate din teritoriu, fiind cel care asigură controlul de tutelă administrativă asupra actelor autorităților administrației publice locale.
Controlul legalității actelor exercitat de prefect se realizează deoarece în exercitarea drepturilor conferite de autonomia locală, autoritățile administrației publice locale trebuie să se manifeste și să adopte sau să emită acte administrative în baza și cu respectarea cadrului legal național.
Controlul legalității privește atât actele administrative emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale, cât și contractele administrative încheiate de acestea. Sub aspect procedural, verificarea legalității actelor include mai multe etape, și anume comunicarea actelor administrative, verificarea efectivă a conformității acestora cu legea, derularea opțională a procedurii prealabile, sesizarea instanței de contencios administrativ și susținerea acțiunii în fața instanței de judecată.
Revenind la propunerea legislativă, precizăm că această modificare legislativă nu este bine-venită din cel puțin două motive: în primul rând, dacă se dorește modificarea procedurii în materia controlului de tutelă administrativă
exercitată de prefect, trebuie introdusă această modificare în cadrul Legii administrației publice locale nr. 215/2001 în secțiunea referitoare la actele administrative și la obligația autorităților locale de a le comunica prefectului în vederea exercitării acestuia a dreptului de verificare a legalității, sau în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nicidecum în legea care reglementează prefectul și instituția prefectului, mai exact articolul referitor la atribuțiile acestuia, iar în al doilea rând, numărul mare de acte administrative pe care trebuie să le verifice instituția prefectului, precum și numărul mic de personal din cadrul acestei instituții, fac practic imposibilă verificarea corespunzătoare a legalității actelor emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale, dacă s-ar stabili un termen redus de verificare a legalității acestora.