Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2017
Declarații politice · respins
Laura Mihaela Moagher
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
La data de 25 noiembrie, în întreaga lume este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.
Violența împotriva femeii este recunoscută ca fiind o problemă foarte serioasă a vremurilor noastre, o problemă care reprezintă o gravă încălcare a drepturilor omului și a valorilor fundamentale ale societății în care trăim. Efectul real și dăunător al violenței împotriva femeii împiedică progresul în foarte multe domenii de activitate, inclusiv pacea și securitatea în lume.
Violența împotriva femeii este o realitate dureroasă și estimările organismelor internaționale arată faptul că abuzurile asupra femeilor sunt în creștere de la an la an.
La nivel mondial, cel puțin o treime dintre femei au fost abuzate fizic sau verbal de către partenerul de viață, cel puțin o cincime au fost abuzate sexual înaintea împlinirii vârstei de 15 ani, iar un procent de 5%-20% dintre femei sunt victime ale violenței în timpul sarcinii.
În țara noastră, situația este cel puțin la fel de îngrijorătoare. Și spun asta pentru că statistica ne arată faptul că numai în anul 2016 s-au înregistrat 13.019 cazuri de violență în familie, din care numărul de victime adulte de sex feminin este de 2.056, cel al victimelor de sex masculin este de doar 165, iar numărul de victime copii cu vârste cuprinse între 1 și 17 ani este de 10.798.
Un indicator relevant al acestui fenomen al violenței în familie îl reprezintă și numărul de inculpați trimiși în judecată
în cauze ce privesc fapte înscrise în cazuistica violenței în familie. Numai în anul 2016 s-a înregistrat un număr de 1.467 de inculpați trimiși în judecată.
Un lucru deosebit de grav îl constituie faptul că tot în anul 2016 a fost înregistrat un număr de 191 de infracțiuni de violență intrafamilială care au avut ca urmare decesul victimelor.
Asta ne indică faptul că în foarte multe familii din România percepția relației bărbat–femeie a rămas aceeași ca acum 2.000 de ani, epocă în care bărbatul era superior femeii datorită forței.
Indiferent de gradul de dezvoltare la care a ajuns societatea noastră, cauze precum sărăcia, lipsa unui loc de muncă, lipsa unui venit stabil constrâng unele femei să rămână lângă partenerul agresor. Sunt încă femei care, din cauza unei educații precare, acceptă să stea acasă, să crească copiii, să asculte bărbatul, să primească bătaie de la el și să tacă.
Avem nevoie de cât mai multe centre de consiliere pentru femei abuzate, centre în care consilierea să se facă cu întreaga familie, centre care să adăpostească femeia în situații de urgență. Și, totodată, este imperios necesar să creăm condițiile dezvoltării personale a fiecărei femei, astfel încât societatea noastră să evolueze, iar relațiile dintre bărbat și femeie să fie bazate pe încredere, respect și apreciere.