Costache Mircea

Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,

Nu știu cum se întâmplă că, de vreo 18 ani încoace, sunt așa acumulări negative în societatea românească, pe care nici analiștii cei mai versați nu le mai pot defini și identifica pentru a putea pune în mișcare instituții, resorturi care să contracareze aspectele negative semnalate.

Ar fi vorba despre faptul că avem, totuși, un punct comun. Toate partidele politice, toate O.N.G.-urile, întreaga societate civilă, toată lumea își declară atitudinea clară anticorupție, pentru diminuarea infracționalității, pentru reașezarea țării pe temelii de normalitate și de legalitate și, în același timp, din acest front comun rezultă, în toate topurile și în toate ierarhizările care se fac de către institute specializate, România pe primele locuri la infracționalitate, la corupție.

Cu alte cuvinte, de la Președinția României, care s-a declarat fățiș în luptă deschisă cu corupția, cu marea și mica infracționalitate, de la Guvernul României, de la Parlamentul în care funcționăm, toată lumea este anticorupție, toată

lumea are mesaj declarat deschis pe această linie, pentru readucerea țării la conduita civică normală, care să consune cu statutul nostru de stat european.

Și, cu toate acestea, rezultatele întârzie să apară. Nu vorbește nimeni despre rezultate clare, înregistrate de justiție, de Departamentul Național Anticorupție, special constituit în acest scop, de nou-înființata Agenție pentru Integritate, de Corpuri de Control ale ministerelor, al Guvernului, de atâtea și atâtea instituții care ar trebui, încetîncet, să reînscrie țara pe orbita normalității.

Dacă toți suntem anticorupție, atunci cum reușește această noțiune abstractă – întrucât ea nu poartă nume, nu are oameni, nu discutăm despre corupți, ci despre corupție, în general –, cum reușește ea să ne domine și să devină emblematică și să se perpetueze, și să ne definească, și să poarte marcă românească în contextul internațional, și să amărască viața celor mai mulți dintre concetățenii noștri, viața lor de zi cu zi?!

Eu am adresat o întrebare concretă Ministerului Economiei și Comerțului în legătură cu felul cum s-a privatizat, felul cum s-a făcut privatizarea în general, o știu românii și în folosul cui s-a făcut, dar am luat un exemplu concret. Era vorba despre „Rompetrol”, care, mai deunăzi, a fost vândut către o firmă, „Munai Gaz”, aparținătoare unui alt stat.

Toți știm că, prin Ordonanța nr. 118/2003, o guvernare de stânga a creat o facilitate unui reprezentant al dreptei, lui Dinu Patriciu, convertind datoriile către bugetul statului, în valoare de 603 milioane de dolari, în obligațiuni de stat. Când s-a făcut vânzarea respectivă, a 75% din „Rompetrol”, n-a mai făcut nimeni nicio precizare pentru cetățeanul român, pentru contribuabilul român, pentru toți cei care îi reprezentăm aici pe cetățeni (care și-au mai pus și-și mai pun încă nădejdea în noi), n-a făcut nimeni nicio precizare, nici Președinția, nici primul-ministru, nici alții care au datoria să o facă, ce s-a întâmplat în această tranzacție cu cei 603 milioane de dolari, obligațiuni ale statului român în contul datoriei către bugetul statului al „Rompetrol”. Să fi făcut cineva o precizare: „Domnule, ăștia au rămas în cei 25% aflați încă la Dinu Patriciu sau fac parte din cei 75% vânduți și prin asta credităm statul kazah cu 603 milioane de dolari”... sau există o altă situație.