Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 aprilie 2018
Declarații politice · adoptat
Dănuț Bica
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Prin proiectul de lege supus astăzi dezbaterii și aprobării se propune revizuirea termenelor de implementare a introducerii aparatelor de marcat electronice cu jurnal electronic.
De asemenea, proiectul de lege cuprinde și dispoziții cu privire la interzicerea comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal începând cu data de 1 august 2018, precum și cu privire la obligativitatea utilizării caselor de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mari și mijlocii începând cu 1 iunie 2018, iar pentru operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici începând cu 1 august 2018.
Emiterea acestui act normativ este motivată de necesitatea reglementării unui calendar de implementare a aparatelor de marcat electronice cu jurnal electronic într-un interval de timp rezonabil, astfel încât utilizatorii să poată achiziționa treptat noile aparate, fără perturbarea activității comerciale și fără pierderi financiare, cu scopul instituirii unor mecanisme de monitorizare a activității desfășurate în domeniul comerțului cu amănuntul și al prestărilor de servicii care să conducă la scăderea evaziunii fiscale în domeniu și, pe cale de consecință, la creșterea gradului de colectare a veniturilor bugetare.
Un alt motiv îl reprezintă necesitatea revizuirii regimului sancționatoriu, cu scopul asigurării transparenței deciziilor luate de agentul constatator, precum și pentru descurajarea comportamentului fiscal incorect al unor operatori economici, astfel încât să fie îmbunătățit gradul de colectare a veniturilor bugetare.
Având în vedere cele prezentate anterior, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și prorogarea unor termene.
Ținând însă cont de faptul că termenele instituite inițial, prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2014 pentru implementarea aparatelor de marcat electronice cu jurnal electronic, precum și pentru elaborarea legislației subsecvente, au fost cu mult depășite, acestea fiind prorogate succesiv prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2015, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, solicităm ministerelor și instituțiilor responsabile să se implice extrem de serios în aducerea la îndeplinire a prevederilor actului normativ care va fi adoptat astăzi, astfel încât să nu mai fie necesară o nouă prorogare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.