Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2011
Declarații politice · adoptat
Mihai Cristian Apostolache
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Protecția mediului trebuie să reprezinte o preocupare constantă a tuturor, de la simplul cetățean până la agentul economic și autoritățile statului cu competență în domeniu.
Cu toate acestea, întâlnim situații care contrazic această butadă, motivele fiind diverse. Un exemplu în acest sens este situația din municipiul Ploiești, localitate care este singura în Europa pe al cărei teritoriu sunt situate 4 rafinării, fiind și centru de distribuție prin conducte a produselor petroliere.
Ca urmare a existenței industriei de rafinare, de prelucrare a țițeiului și gazelor naturale, apar dese situații în care populația este deranjată de mirosul persistent de produse de rafinare.
Pentru a evita producerea unor astfel de fenomene și pe viitor și având în vedere propunerile formulate de autoritățile județene și de autoritatea executivă a municipiului Ploiești, solicit Agenției Naționale pentru Protecția Mediului să aibă în vedere dotarea sistemului actual de monitorizare a calității aerului cu analizoare care să măsoare și alți indicatori specifici industriei de rafinare țiței, precum hidrogenul sulfurat, hidrocarburile policiclice, aromate, amoniacul, precum și completarea sistemului actual de monitorizare cu echipamente capabile să detecteze, în timp real, nivelul indicatorilor care generează disconfortul olfactiv sesizat de populație, precum și alocarea resurselor necesare operării acesteia.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.