Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Korodi Attila
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Titlul declarației mele politice este „Presiuni din partea Jandarmeriei Române la Miercurea-Ciuc”.
În cadrul audiențelor ținute în Colegiul nr. 1 din județul Harghita mi-a atras atenția o problemă care ne aduce înapoi în era comunistă.
Pe baza legilor nr. 18 din 1991, nr. 169 din 1997, nr. 1/2000 și nr. 257/2005, Parohia romano-catolică Șumuleu-Ciuc a depus la primăria Miercurea-Ciuc toate actele necesare pentru revendicarea unor terenuri care anterior au aparținut bisericii catolice. La câțiva metri de locația originală a terenurilor respective, în zona emițătorului radio din Miercurea-Ciuc, experții primăriei au identificat un teren cu suprafața de aproximativ 5 hectare care se pretează pentru retrocedarea către Parohia romano-catolică din Șumuleu-Ciuc. Dar aici procedura de retrocedare brusc a stagnat și, după multe întrebări, Parohia romano-catolică a aflat că se fac presiuni asupra instituțiilor din partea Jandarmeriei, care vrea teritoriul respectiv pentru a construi o cazarmă pentru jandarmi.
Mai mult, zilele acestea, importanți responsabili din cadrul Jandarmeriei Române vin la Miercurea-Ciuc „să inspecteze situația”.
Întreb, doamnelor și domnilor, în ce țară trăim? Ce înseamnă democrația pentru noi? Ce înseamnă statul de drept pentru noi? De ce avem legi, dacă pentru unii, în cazul acesta, Jandarmeria Română, nu înseamnă nimic?
Dacă în procedura de revendicare Parohia romanocatolică din Miercurea-Ciuc a respectat legile retrocedării, de ce are încă Jandarmeria un cuvânt de spus? De ce nu poate să respecte faptul că aceste terenuri au aparținut bisericii catolice și are tot dreptul să le revendice și de ce aleg să facă presiuni, în loc de respect și bun-simț?
Cred că acest lucru este inadmisibil, cred că este datoria mea, ca deputat, să-mi exprim indignarea, dezamăgirea comunității locale din Miercurea-Ciuc referitoare la acest caz și să rog Jandarmeria Română să respecte legea și să accepte faptul că aceste terenuri din Miercurea-Ciuc aparțin Parohiei romano-catolice din Șumuleu-Ciuc.
Dacă vrem să trăim într-un stat de drept este nevoie să respectăm legile cu toții, nu numai oamenii de rând, ci și toți reprezentanții statului român. Dacă nu, niciodată nu vom face pași înainte, ci o să ne întoarcem înapoi în istorie, alegând soluții care ne-au otrăvit deja, de multe ori, viața.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.