Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2015
other
Gheorghe Dragomir
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
„Ziua Dobrogei – 137 de ani de la revenirea la patriamamă”.
Peste două zile vom sărbători 137 de ani de când Dobrogea s-a reunit cu România în timpul regelui Carol I.
Pentru dobrogeni, ziua de 14 noiembrie este o zi specială. Este ziua în care, în 1878, Dobrogea a reintrat oficial în componența statului român modern, după ce Congresul de Pace de la Berlin din iunie–iulie 1878 a recunoscut dreptul istoric al României asupra Dobrogei.
În dimineața zilei de 14 noiembrie 1878, domnitorul Carol I, ajuns la Brăila, a dat citire Proclamației către dobrogeni. Aceasta poate fi considerată în aceeași măsură o afirmare a deciziilor prin care statul român lua în stăpânire Dobrogea, o asigurare a respectării legilor țării, a religiei minorităților din această provincie și a proprietăților, a ordinii și a disciplinei, dar și un îndemn la colaborare cu autoritățile statului român.
Viitorul rege Carol I spunea: „Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea, vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân, de astăzi face parte din România. Voi de-acum atârnați de un stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește. Cele mai bune și mai sfinte bunuri ale omenirii, viața, onoarea și proprietatea, sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine. Armata română care intră în Dobrogea nu are altă chemare decât a menține ordinea și modelul de disciplină de a ocroti pașnica voastră viețuire.
Salutați dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii, iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră.”
Unirea Dobrogei cu România, la 14 noiembrie 1878, reprezintă, după Unirea Moldovei cu Țara Românească, la 1859, o nouă și importantă etapă în procesul formării statului național unitar român, proces încheiat prin Marea Unire de la 1918.
Importanța istorică a acestei zile trebuie văzută atât sub aspectul consecințelor benefice pentru întreaga societate românească, cât și prin prisma schimbărilor fundamentale petrecute în viața dobrogenilor, în perioada care a urmat.
Începând cu acest an, revenirea Dobrogei la patria-mamă va deveni, pentru prima dată, sărbătoare națională, după ce, la data de 9 septembrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege în care la data de 14 noiembrie este instituită Ziua Dobrogei.
Vă mulțumesc. Gheorghe Dragomir, deputat PNL Constanța.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.