Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
Declarații politice
Constantin Severus Militaru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea de astăzi se intitulează „Stimuli pentru muncă.”
Stimați colegi,
Economia României are nevoie din ce în ce mai mare de măsuri de stimulare reală a muncii și a performanței în muncă. De mai bine de douăzeci de ani, nivelul salariului nominal, primit de lucrători, nu a ținut cont de un principiu sfânt în stabilirea remunerației, și anume productivitatea muncii. Nivelul venitului salarial nu a avut niciodată o legătură strânsă cu performanța individuală a lucrătorului sau cu alte aspecte referitoare la randamente superioare ale muncii.
Mai grav este că nici măcar sectorul privat din România nu a răspuns cu foarte mare viteză acestei rigori a pieței, fiind nevoie de șocul neplăcut al recesiunii pentru ca acesta să se așeze pe criterii de performanță. Stă dovadă diferența mare
de productivitate chiar și în sânul aceleiași firme străine, în România aceeași firmă înregistrând o productivitate mult mai mică față de alte țări.
## Stimați colegi,
Singurul element care determină o stimulare imediată a muncii este nivelul salarizării. Numai că nivelul stimulativ al salariului depinde, în mod covârșitor, de nivelul prestațiilor sociale pe care statul le asigură.
Momentele electorale succesive și legile votate doar cu obiective electorale, și nu cu obiective de dezvoltare sănătoasă a țării au făcut ca nivelul ajutoarelor sociale să depășească cu mult nivelul salariului minim pe economie. În aceste condiții, ce individ rațional ar prefera să muncească în condițiile în care câștigă mai puțin muncind decât profitând de statul asistențial? Numai așa se explică sute, poate mii de locuri de muncă vacante la nivelul agențiilor județene de ocupare a forței de muncă, în contextul în care peste șapte din o sută de persoane active nu au un loc de muncă.
România are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de intensificarea utilizării muncii, de o creștere corespunzătoare a nivelului salariului și de o redesenare a beneficiarilor reali ai prestațiilor sociale.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.